Megaconstrucţii uimitoare, utile omenirii. Cele mai spectaculoase 10 poduri mobile FOTO ŞI VIDEO

Podurile mobile sunt structuri care se mişcă pentru a putea permite trecerea vaselor de pasageri sau a barjelor, unul dintre avantajele lor fiind costurile relativ mici, ca urmare a absenţei digurilor şi pilonilor prea înalţi. Marele dezavantaj îl constituie însă faptul că traficul pe pod trebuie închis atunci când trebuie să se permită trecerea ambarcaţiunilor. Totuşi, aceste poduri au o spectaculozitate aparte, unele dintre ele fiind de-a dreptul fascinante.
Daniel Spătaru
13 oct. 2013, 05:54
Megaconstrucţii uimitoare, utile omenirii. Cele mai spectaculoase 10 poduri mobile FOTO ŞI VIDEO

1. Podul Gateshead Millennium, Marea Britanie

Este un pod pentru pietoni şi ciclişti, care traversează râul Tyne. Este compus din două curbe graţioase, una formând puntea iar cealaltă susţinând-o. Pentru a permite vaselor să treacă pe sub pod, toată structura se mişcă la unison, iar pe masură ce arcada coboară podul se ridică, fiecare contrabalansându-se reciproc, eliberându-se astfel calea de acces pentru vase. Podul oferă un spectacol desăvârşit în timpul operaţiunii de deschidere, mişcările sale fiind asemuite cu ale unui ochi care clipeşte. Are o lungime de 126 de metri şi a fost deschis publicului în septembrie 2001. Pe sub el pot trece vapoare cu o înălţime de până la 25m.

2. Podul Slauerhoffbrug, Olanda

Se află în oraşul Leeuwarden, Olanda, iar când vapoarele traversează râul Vaart pe sub podul Slauerhoffbrug, un braţ mecanic uriaş ridică un segment de 15 metri din pod pentru a permite trecerea. Numele podului a fost dat după cel al poetului J.J. Slauerhoff, care s-a născut în această localitate.

3. Podul Jacques Chaban-Delmas, Franţa

Este cel mai înalt pod mobil din Europa, se află la Bordeaux şi a fost dat în folosinţă în primăvara acestui 2013, pe 18 martie. Construcţia are o lungime de 575 de metri şi 77 de metri înălţime şi are ca scop fluidizarea circulaţiei între cartierele oraşului Bordeaux, situate de o parte şi de cealaltă a râului. Costurile construcţiei sale s-au ridicat la 156 de milioane de euro.

4. Podul Vizcaya, Spania

Uneşte cele două maluri ale fluviului Nervion, legând localităţile Portugalete şi Las Arenas. Se află la gura estuarului Ibaizabal şi are o vechime de 120 de ani, fiind construit între anii 1888 şi 1893. Se află la vest de oraşul Bilbao şi a fost proiectat de arhitectul basc Alberto Palacio, unul dintre discipolii lui Gustave Eiffel. Acesta a fost primul pod din lume care a servit atât la transportul de oameni, cât şi de maşini şi a servit drept model pentru multe poduri din Europa, Africa şi America. Podul este încă în funcţiune. Gondola sa poate transporta şase maşini şi câteva zeci de pasageri şi parcurge cei 164 de metri într-un minut şi jumătate. Ea operează la fiecare opt minute pe timpul zilei şi o dată pe oră noaptea.

5. Puente de la Mujer, Argentina

„Podul Femeii” a fost proiectat de arhitectul Santiago Calatrava, are o lungime de 170 de metri şi o lăţime de 6,2 metri. Podul a fost inaugurat pe 20 decembrie 2001, când Argentina era în plină criză financiară. La mijlocul său se află un pilon rotativ, care permite deschiderea podului pentru trecerea navelor în mai puţin de două minute. Costurile acestei construcţii au fost de aproximativ 6 milioane de dolari.

6. Scale Lane Bridge, Marea Britanie

Traversează râul Hull şi este primul pod din lume care se roteşte pentru a permite traficul fluvial în timp ce pietonii se află încă pe el. Pasarela are un diametru de aproximativ 16 metri, iar închiderea sau deschiderea completă a podului are loc în aproximativ două minute. Podul a fost deschis oficial în iunie 2013.

7. Podul Hörn, Germania

Se află în oraşul Kiel şi este compus din trei segmente lungi de câte 25,5 metri, care la nevoie se pliază în forma literei N. Podul a fost construit în anul 1997 şi a costat 16 milioane de mărci germane. Mulţi dintre locuitorii oraşului au fost sceptici cu privire la design, mai ales că au fost semnalate numeroase defecţiuni la sistemul de funcţionare, fapt care i-a atras şi porecla Klappt-Nix-Brücke (podul care nu se pliază). Podul Hörn este totuşi acceptat ca o capodoperă tehnică şi a devenit o atracţie turistică.

8. Podul Foryd Harbour, Marea Britanie

Se află pe coasta de nord-est a Ţării Galilor, în oraşul staţiune Rhyl. Se ridică în jurul unui catarg de oţel înalt de 50 de metri.

9. Podurile Submersibile din Canalul Corint, Grecia

Canalul Corint separă Peninsula Peloponez de Grecia continentală. Construit între 1881 şi 1893, Canalul a fost considerat o mare realizare tehnică a acelor vremuri, scutind navele de o călătorie de 700 km în jurul Peloponezului. Totuşi, el este prea îngust pentru cargourile moderne, permiţând trecerea navelor cu o lăţime maximă de 16,5 metri. Astfel, Canalul este străbătut mai ales de nave turistice, în jur de aproximativ 11.000 pe an. În 1988 au fost construite peste Canal două poduri submersibile, care se scufundă în apă până la o adâncime de 8 metri, permiţând trecerea navelor.

10. Podul feroviar El Ferdan, Egipt

Se află în nord-estul Egiptului, în apropiere de oraşul Ismailia şi traversează Canalul Suez. Are o lungime de 340 de metri, fiind cel mai lung pod mobil din lume. O jumătate de oră este necesară pentru deschiderea sa completă. Spre deosebire de celelalte poduri mobile el rămâne deschis traficului fluvial, fiind închis pentru trecerea trenurilor. Podul a fost proiectat de un consorţiu de companii belgiene, germane şi egiptene, construcţia sa a fost finalizată în 2001, iar costurile s-au ridicat la aproximativ 80 de milioane de dolari. Podul a fost deschis oficial pe 14 noiembrie 2001.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
SuperLiga pe caniculă? Avertisment meteo de la specialişti pentru fotbalişti: „Risc maxim să jucaţi la ora 17 la peste 40 de grade!”
Capital.ro
Mașinile parcate ilegal vor fi ridicate în centrul Capitalei. Ce tarife vor plăti șoferii pentru a le recupera
Playtech.ro
Cât va ajunge Euro până la finalul lui 2026. Previziunile economiștilor pentru curs, inflație și prețuri
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Tribunalul București a demontat, pas cu pas, planul Primăriei S1 de a executa Romprest. Motivarea hotărârii instanței: Abuz de drept cu privire la cererile de intervenție în cascadă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?