Primăria Capitalei împreună cu ONG-urile vor elabora un regulament pentru pistele bicicliştilor

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să elaboreze, împreună cu unele ONG-uri, un regulament de realizare şi utilizare a pistelor pentru biciclişti, pe care să îl supună aprobării consilierilor generali.
Iulian Tudor
15 oct. 2013, 19:03
Primăria Capitalei împreună cu ONG-urile vor elabora un regulament pentru pistele bicicliştilor

Directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Municipiului Bucureşti, Ion Dedu, a spus, marţi, după şedinţa Grupului de mobilitate urbană, că municipalitatea a stabilit să realizeze, alături de „ONG-urile constructive”, un regulament de realizare şi utilizare a pistelor pentru biclişti şi o hartă cu străzile pe care acestea vor fi amplasate.

Regulamentul urmează să se aplice atât celor care fac, cât şi celor care utilizează pistele, după aprobarea de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit lui Dedu, pistele de biciclişti vor fi făcute şi pe carosabil, şi pe trotuar, în funcţie de particularităţile fiecărei străzi, de dimensiunile acestora şi ale trotuarelor adiacente.

„Pista de biciclişti poate fi realizată şi pe carosabil, acolo unde este loc, bineînţeles separată de restul traficului şi, bineînţeles, separată şi de transportul public, dar şi în zone special dedicate, şi pe trotuar, şi în zonele comune. Că este zonă comună biciclist – autovehicul se apreciază pe fiecare stradă în parte în funcţie de posibilităţi”, a mai spus Dedu.

Pe de altă parte reprezentanţii unor ONG-uri din Grupul de mobilitate susţin că trasarea pistelor de biciclişti pe trotuare nu va duce la dezvoltarea infrastructurii pentru biciclişti şi nu va contribui la decongestionarea traficului în Capitală.

Astfel, reprezentantul Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) Marian Ivan a spus că, prin punerea pistelor de biciclişti pe trotuar, se doreşte de fapt aducerea „mai multor maşini în Capitală”. El a mai precizat că, pentru început, este ncesară marcarea unei benzi înguste pe carosabil pentru semnalizarea prezenţei bicicliştilor, iar ulterior, când numărul acestora va creşte, concomitent cu scăderea numărului de maşini, aceste benzi ar putea fi lăţite.

Totodată, potrivit lui Marian Ivan, pentru a nu fi afectată circulaţia auto pe marile bulevarde, organizaţia propune găsirea unor rute alternative pentru biciclişti, pe străzile adiacente.

CITEŞTE ŞI PISTE noi pentru BICICLIŞTI în Capitală. Vezi unde vor fi amplasate

Organizaţia Green Revolution a propus în schimb municipalităţii trasarea, pentru început, a unor axe N-S şi E-V pentru pistele de biciclete, care, ulterior, să fie dezvoltate într-o reţea şi care să fie realizate atât pe carosabil, cât şi pe trotuare, singura condiţie fiind „siguranţa utilizatorului”, după cum a explicat reprezentantul ONG-ului Corneliu Belciug.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu declara, pe 20 septembrie, că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul grupurilor de lucru dedicate „chestiunii pistelor de biciclişti”, a decis amplasarea pistelor şi pe carosabil, după ce, pe 11 martie, spunea că nu este de acord cu trasarea pistelor pentru biciclişti pe carosabil, întrucât nu vrea să numere morţii.

În luna martie, Poliţia Rutieră a decis desfiinţarea majorităţii pistelor trasate pe trotuare în Capitală, declarându-le ilegale, pentru că puneau în pericol viaţa bicicliştilor, având copaci, chioşcuri de flori sau alte obstacole pe ele.

Aproximativ 5.000 de biciclişti au participat, pe 21 septembrie, la un marş de protest în Capitală, cerând amenajarea pistelor speciale pe carosabil, dar şi demisia primarului Sorin Oprescu, invocând: neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat, lipsa unei viziuni pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete şi neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Nașul lui Nicolae Dobrin a sunat în direct și i-a transmis un mesaj lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Mai merită să faci facultatea de Informatică în era AI? Teama unui student de 19 ani: „Toți îmi spun că IT-ul va fi mort până termin”
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte