Piţurcă: Am ajuns la baraj, credem în şansa noastră. Sper să şi reuşim să ne calificăm

Selecţionerul echipei naţională a României, Victor Piţurcă, a declarat, marţi seară, că speră în calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, subliniind că ar fi fantastic ca această campanie să se încheie cu prezenţa la turneul final din 2014.
Filip Stan
15 oct. 2013, 20:39
Piţurcă: Am ajuns la baraj, credem în şansa noastră. Sper să şi reuşim să ne calificăm

„Suntem fericiţi, am ajuns la baraj, credem în şansa noastră. Sper să şi reuşim să ne calificăm. Pentru mine ar fi foarte important, dar mai ales pentru această generaţie. Am avut şi jocuri care n-au mulţumit publicul, nu am luat punctele dorite, dar am reuşit să ajungem la baraj. Am ştiut că Olanda conduce cu 1-0 la pauză, dar pe mine m-a preocupat jocul meu. Vom vedea ce ne vor hărăzi sorţii la baraj, cu siguranţă vom avea şansa a doua, dar ne-o vom juca aşa cum ştim noi. Să fim realişti, nu înseamnă foarte mult dacă am ajuns la baraj, dar dacă această campanie ar fi încununată cu prezenţa în Brazilia, ar fi extraordinar„, a declarat Piţurcă la GSP TV, spunând că speră ca România să fie mai puternică la baraj, scrie Mediafax.

El a mai spus că această prezenţă la baraj nu va fi sărbătorită, România trebuind să-şi asigure calificarea la CM. De asemenea, Piţurcă a afirmat că România merită nota 10 plus pentru campania în vederea CM-2014.

Reprezentativa României şi-a asigurat prezenţa la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a încheiat pe locul doi în Grupa D a preliminariilor din zona Europa. Tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj va avea loc luni, 21 octombrie, la sediul FIFA de la Zurich. Partidele de la baraj vor avea loc la 15 noiembrie (turul), respectiv 19 noiembrie (returul).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ionuț Luțu, pe banca FSCB? Ce a postat mâna dreaptă a lui Gigi Becali pe TikTok
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat