Profesorii intră în GREVĂ JAPONEZĂ. Vor organiza PROTESTE la Guvern şi la sediul USL

Profesorii vor ieşi în stradă, în perioada 28-30 octombrie, pentru a picheta sediul Guvernului şi al USL, iar în noiembrie vor organiza un miting de amploare, urmat de un marş de protest.
Iulian Tudor
16 oct. 2013, 13:14
Profesorii intră în GREVĂ JAPONEZĂ. Vor organiza PROTESTE la Guvern şi la sediul USL

Potrivit calendarului stabilit de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în 28, 29 şi 30 octombrie vor avea loc, concomitent, pichetări la sediul Guvernului şi la sediul Uniunii Social Liberale, iar în aceeaşi perioadă, în toate unităţile de învăţâmânt din ţară unde federaţia sindicală are membri, dascălii vor fi în grevă japoneză şi vor purta o banderolă albă pe braţ.

De asemenea, în 6 noiembrie, FSLI va organiza în Bucureşti un miting de amploare, urmat de un marş.

„La acest protest vom avea sprijinul studenţilor şi facem apel şi la părinţi, şi la întreaga societate civilă să ni se alăture, pentru că revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor românilor”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu, potrivit Mediafax.

Revendicările FSLI vizează alocarea, începând cu anul 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public, modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic şi adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie 2:1.

Sindicaliştii din educaţie mai cer depolitizarea învăţământului, astfel încât în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorilor politici, precum şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, pentru ca accentul să se pună pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Este convins că Gigi Becali poate da până la 500.000 de euro fără bonusuri pe înlocuitorul lui Daniel Bîrligea: „E mai tehnic decât el”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Când este următoarea eclipsă care se vede din România. Cât avem de așteptat după fenomenul din 28 august
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga a confirmat interesul pentru fotbalistul Rapidului: ”Este una dintre opțiuni”
MediaFlux
Anunț pentru seniori privind deciziile de pensionare! Legea s-a schimbat din 19 august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat