O centrală solară va fi construită în comuna prahoveană Cornu

O centrală fotovoltaică va fi realizată în comuna prahoveană Cornu, proiectul, al cărui obiectiv este acela de a acoperi consumul de energie electrică pentru toate instituţiile şi obiectivele publice din comună, fiind realizat cu fonduri europene.
Alina Costache
17 oct. 2013, 18:52
O centrală solară va fi construită în comuna prahoveană Cornu

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, joi a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în Comuna Cornu, judeţul Prahova”, care va fi finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS – CCE), scrie Agerpres.

Proiectul are o valoare totală de 38.270.610 lei, iar obiectivul principal este acela de a acoperi consumul de energie electrică pentru toate instituţiile şi obiectivele publice din comuna Cornu.

„Dorinţa noastră este să devenim independenţi în ceea ce priveşte plata la energia electrică. Pentru iluminatul public şi instituţiile publice, inclusiv staţia de epurare şi de pompare, consumurile totale într-un an depăşeau cinci miliarde de lei vechi”, a declarat managerul de proiect, Daniela Iancu.

Preşedintele CJ, Mircea Cosma, a precizat că în viitor, vor fi dezvoltate în majoritatea localităţilor astfel de proiecte care implică surse de energie regenerabilă.

De asemenea, o centrală fotovoltaică a cărei putere instalată este de 3,4 MW a fost inaugurată, marţi, în comuna prahoveană Măgurele, investiţia, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, fiind a unei companii daneze.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România