Victor Ponta începe luni o vizită de trei zile în Statele Unite ale Americii

Prim-ministrul Victor Ponta începe luni o vizită de trei zile în Statele Unite, interval în care se va întâlni cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, conducerea unor importante corporaţii şi cu membri ai Congresului SUA.
Filip Stan
20 oct. 2013, 18:57
Victor Ponta începe luni o vizită de trei zile în Statele Unite ale Americii

„Este prima vizită a unui prim-ministru român în Statele Unite în ultimii 10 ani. Este extrem de important ca România să păstreze, să consolideze şi să ofere o perspectivă de viitor a parteneriatului strategic cu SUA. Îmi doresc ca toţi oficialii română să aibă relaţii cât mai strânse cu oficialii american”, a declarat, vineri, Victor Ponta.

Luni, prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţii unor mari companii care au investit sau intenţionează să investească în ţara noastră: Chevron, Exxon, Hewlett-Packard, IBM, Motorola. Apoi Ponta va avea discuţii cu secretarul pentru Comerţ şi cel pentru Energie.

Marţi va avea loc cea mai importantă întrevedere de pe parcursul vizitei, cu vicepreşedintele american Joe Biden. În ultima zi, Ponta va participa la ceremonia de semnare a acordului de cooperare cu Muzeul Holocaustului şi apoi va avea convorbiri cu decidenţi politice din Congres referitoare la posibilitatea includerii României în programul Visa Waiver.

„Obiectivele vizitei sunt foarte clare: reafirmarea parteneriatului strategic la nivel politic şi militar, consolidarea parteneriatului economic şi discuţii la Congres pentru includerea României în programul Visa Waiver de care beneficiază acum mai multe state europene”, a spus Ponta.

Acesta a precizat că nu s-au făcut demersuri pentru o întâlnire cu preşedintele Barack Obama. „Nivelul de întâlnire este de şefi de stat, preşedinte-preşedinte. Cum Statele Unite nu au prim-ministru, de acest parteneriat special cu România a răspuns întotdeauna vicepreşedintele Joe Biden”, a declarat Ponta.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Răzvan Zăvăleanu rupe tăcerea despre milioanele promise de Klein la CFR Cluj: „El a vrut să se angajeze în club. Am trăit asta şi la Dinamo, cu Cortacero!”. Neluţu Varga e liber să vândă acţiuni. Exclusiv
Capital.ro
Energia ieftină în România, imposibil de susținut. Avertismentul industriei privind prețurile: Promisiuni populiste și mincinoase
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Cătălina Rădulescu. Era iubită de o întreagă comunitate din Dâmbovița
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT