Directorul spitalului Athena din Timişoara va fi cercetat în libertate pentru înşelăciune şi fals

Directorul spitalului privat Athena din Timişoara, Dan Szabo, care fusese arestat preventiv pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, va fi cercetat în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara 30 de zile, întrucât magistraţii i-au admis recursul privind măsura arestării.
Filip Stan
21 oct. 2013, 17:18
Directorul spitalului Athena din Timişoara va fi cercetat în libertate pentru înşelăciune şi fals

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, Lavinia Biriş, a declarat, pentru Mediafax, că judecătorii acestei instanţe au admis, luni, recursul formulat de avocatul lui Dan Szabo, directorul spitalului privat Athena, care fusese arestat preventiv pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Tribunalul Timiş a admis recursul formulat la decizia Judecătoriei Timişoara, din 17 octombrie, astfel că acum Dan Szabo este cercetat în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile”, a declarat Lavinia Biriş.

Procurori ai Parchetului Judecătoriei Timişoara şi poliţişti au făcut o percheziţie, miercuri, la Spitalul Athena din Timişoara, existând suspiciuni că spitalul ar fi făcut internări fictive şi ar fi trecut în evidenţe tratamente medicale care nu au fost făcute, încasând apoi bani de la CJAS.

La finalul percheziţiei, au fost ridicate mai multe documente, iar trei persoane – directorul Spitalului Athena, Dan Szabo, asistenta-şefă, Claudia Dota, şi contabila – au fost duse la audieri, fiind cercetate pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, existând suspiciuni că aceştia au indus în eroare reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, prezentând spre decontare servicii medicale fictive. „În acest scop au fost întocmite fişe de observaţii clinice pe numele unor pacienţi fictivi, în care se menţionează prestarea de servicii medicale nereale”, declara procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Ionela Bălan.

Ulterior, directorul şi asistenta-şefă au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi seară directorul a fost arestat pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Timişoara, în timp ce asistenta-şefă a primit interdicţia de a părăsi localitatea.

Potrivit Poliţiei Timiş, prejudiciul adus statului este de 150.000 de lei.

Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat CNAS, joi, referitor la spitalul privat Athena din Timişoara, să întreprindă „toate demersurile legale care se impun pentru rezolvarea situaţiei, astfel încât sistemul sanitar şi pacienţii să nu aibă de suferit”.

MS consideră că situaţia legată de spitalul Athena este „deosebit de gravă” şi îşi exprimă „încrederea totală în colaborarea dintre CNAS şi celelalte autorităţi abilitate ale statului că vor fi luate deciziile corecte în conformitate cu prevederile legale, astfel încât vinovaţii să răspundă în faţa legii, iar drepturile pacienţilor la sănătate să fie respectate”.

Inaugurat în anul 2010, în urma unor investiţii de peste 12 milioane de euro, Athena Hospital este unul dintre cele mai mari centre medicale private din ţară. În cadrul spitalului funcţionează şi o Clinică de Obstetrică-Ginecologie.

Potrivit site-ului unităţii medicale, spitalul are o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi poate asigura anual 4.000 de intervenţii chirurgicale şi 5.000 de naşteri. Capacitatea de spitalizare este de 128 paturi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Se construiește un nou stadion în România. Planul echipei conduse de fostul jucător al FCSB
Capital.ro
O nouă alertă la granița României cu Ucraina. Două avioane F-16 au fost ridicate de urgență, iar populația din Tulcea a primit mesaj RO-Alert
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Primul mesaj al Dianei Șoșoacă după accident. A fost dusă de urgență la spital, împreună cu fiica ei
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România