Guvernul îi va ajuta financiar pe proprietarii ale căror case au fost afectate de cutremurele din Galaţi

Premierul Victor Ponta i-a solicitat vicepremierului să elaboreze o strategie de sprijinire a persoanelor afectate de cutremurele din Galaţi, pentru refacerea locuinţelor. 
Iulian Tudor
25 oct. 2013, 12:29
Guvernul îi va ajuta financiar pe proprietarii ale căror case au fost afectate de cutremurele din Galaţi

Premierul Victor Ponta a anunţat că Executivul va lua la cunoştinţă cauzele ştiinţifice ale cutremurelor din localitatea Izvoarele, judeţul Galaţi, în baza unui raport prezentat în şedinţa de vineri de ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, informează Agerpres.

În acest context, premierul i-a solicitat vicepremierului Liviu Dragnea să elaboreze o strategie de sprijinire a persoanelor afectate de cutremure, pentru refacerea locuinţelor.

„În general, din câte am văzut, este vorba de locuinţe din chirpici, de pământ. Nu vor fi, să zic, cheltuieli foarte mari, dacă sunt oameni care, eventual, vor să se mute în altă parte. O să vă rog, acum când avem concluziile ştiinţifice foarte clare, înţeleg că pânza freatică a fost cauza principală”, a declarat premierul.

„Astăzi (vineri n.red.) o să ne prezinte domnul ministru Costoiu situaţia generată în urma evenimentelor seismice de la Galaţi. O să vă rog, după ce prestaţi în Guvern, după aceea domnule ministru, să daţi şi publicităţii concluziile ştiinţifice. (…) Să-i ascultăm pe specialişti, şi nu pe exaltaţii care bat televizoarele cu tot felul de prostii ca să fie vedete. Cât mai multă transparenţă, cât mai multe lucruri concrete despre ce s-a întâmplat la Galaţi. Obligaţia noastră este să prezentăm lucrurile ştiinţific, temeinic şi serios. Filmele SF văd că are cine să le scrie, dar noi trebuie să folosim ceea ce au spus specialiştii”, a declarat Victor Ponta.

Ministrul Cercetării a intervenit şi a precizat că principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică.

„Pânza freatică ridicată a amplificat semnalul sonor în zona Izvoarele şi atunci casele au fost un pic mai mult afectate, o anumită parte a satului Izvoarele”, a spus Mihnea Costoiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT