CNAS: Directiva Europeană care permite asiguraţilor să se trateze în ţările UE, transpusă de vineri

Termenul de transpunere a Directivei Europene 2011/24 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere expiră vineri, însă principalele prevederi din acest document sunt deja aplicate în România, informează, vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Iulian Tudor
25 oct. 2013, 12:34
CNAS: Directiva Europeană care permite asiguraţilor să se trateze în ţările UE, transpusă de vineri

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, arată vineri, într-un comunicat de presă, că 25 octombrie este termenul de transpunere a Directivei Europene 2011/24 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, document care asigură cadrul legal pentru a fi garantate drepturile cetăţenilor europeni de a beneficia de servicii medicale în toate ţările Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

„În practică, prevederile esenţiale ale Directivei 24 sunt deja aplicate în România, conform Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 729/17.07.2009, art.8. În baza acestui Ordin, asiguraţii care se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde sunt luaţi în evidenţă ca persoane asigurate, beneficiază de rambursarea contravalorii serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, fără a depăşi contravaloarea în lei a serviciilor achitate de asigurat”, potrivit sursei citate.

CITEŞTE ŞI: Ce va conţine pachetul de bază în sănătate pentru NEASIGURAŢI

De asemenea, conform regulamentelor europene de securitate socială, asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate aflaţi pe teritoriul unui stat membru al UE, SEE şi Elveţia beneficiază, în prezent, de trei tipuri de asistenţă medicală.

Primul tip este asistenţa medicală necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul unui stat membru UE, SEE şi Elveţia, prin intermediul Cardului European de Sănătate (CES) sau a Certificatului Provizoriu de înlocuire a cardului european (CIP), al doilea este asistenţa medicală planificată, prin intermediul documentului portabil S2 (fostul formular E112) şi cel de-al treilea se referă la asistenţă medicală pentru asiguraţii care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru UE, prin intermediul documentului portabil S1 (care înlocuieşte formularele E106, E 109, E 120, E 121).

„Proiectul de lege pentru modificarea Legii 95/2006, necesar pentru transpunerea Directivei Europene 2011/24, a fost elaborat şi publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi se află în procedura de adoptare”, se mai precizează în comunicat.

Sursa citată a mai arătat că au fost elaborate şi proiectele de acte normative subsecvente acestei legi, respectiv proiectul de Ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS – prin care sunt reglementate tipurile de asistenţă medicală ce fac obiectul autorizării prealabile şi criteriile care trebuie îndeplinite pentru obţinerea autorizării, metodologia de rambursare a contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere, inclusiv nivelul de rambursare şi criteriile de eligibilitate pentru rambursare -, precum şi proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Punctului Naţional de Contact.

Preşedintele CNAS a precizat că în 25 octombrie 2013 este şi termenul pentru transpunerea Directivei Europene 2012/52, care stabileşte măsurile pentru facilitarea recunoaşterii prescripţiilor medicale emise în alt stat membru UE şi SEE.

„Pentru transpunerea acesteia, a fost elaborat şi publicat Ordinul MS şi CNAS nr. 1083/608/19.09.2013 prin care a fost completat modelul de prescripţie medicală pentru dispozitive medicale, conform prevederilor Directivei. De asemenea, a fost elaborat un proiect de Ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS care completează formularul de prescripţie medicală pentru medicamente cu elemente suplimentare de identificare a medicului prescriptor. Eliberarea prescripţiilor medicale se poate face în România sau în orice ţară membra UE, SEE”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele CNAS va susţine şi o conferinţă de presă pe această temă, vineri, de la ora 15.00, la sediul PNL din Târgu Jiu.

Cristian Buşoi recomandă asiguraţilor să contacteze Biroul de Relaţii cu Asiguraţii din structura CNAS pentru orice informaţie legată de drepturile românilor de a se trata în străinătate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT