Biserica acordă CLEMENŢĂ. Lista cu cele aproape 200 de păcate a fost scoasă de pe site

După ce a, joi, publicat o listă cu aproape 200 de păcate pe care creştinii ar trebui să le evite, Biserica Sfânta Treime - Ghencea, din Bucureşti a şters, vineri, îndreptarul de pe site-ul oficial.
Iulian Tudor
25 oct. 2013, 13:06
Biserica acordă CLEMENŢĂ. Lista cu cele aproape 200 de păcate a fost scoasă de pe site

Îndreptarul pentru spovedanie conţinea 193 de păcate. Unul dintre ele spunea că negustorii ar trebui să aibă grijă la profitul pe care îl obţine, pentru că este considerat păcat. Mai mult, Biserica apărea în rolul de susţinător de nădejde al statului în combaterea evaziunii fiscale pentru că păcat se considera şi faptul de a depune declaraţii de venit false.

Bineînţeles că lista păcatelor sexuale era de departe cea mai pitorească. Cei care folosesc prezervativ tot onanişti erau consideraţi. Mai mult, potrivit îndreptarului, soţii nu ar avea voie „să se împreuneze” de mai multe ori în 24 de ore. Ar fi semn că le place, iar sexul este destinat doar procreării.

Şi corporatiştii ar fi riscat să ajungă în focul Gheenei, unde-i „plânsetul şi scrâşnetul dinţilor”, deoarece păcatul 117 spunea clar: „M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit”. De găteala excesivă a femeilor se ocupă păcatele 133 şi 134: „M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, margele, inele, coliere, bratari, pantofi cu toc. Mi-am facut parul (…) Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca sa atrag barbaţii„.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte