Preşedintele Traian Băsescu, victima unei GAFE la Bruxelles. Vezi cum a fost prezentat jurnaliştilor

Preşedintele Traian Băsescu s-a confruntat cu o situaţie stânjenitoare la Bruxelles. Într-un document al Biroului de Presă al Consiliului Europei, şeful statului a fost prezentat drept prim ministru al României.
Filip Stan
25 oct. 2013, 16:18
Preşedintele Traian Băsescu, victima unei GAFE la Bruxelles. Vezi cum a fost prezentat jurnaliştilor

În documentul care însoţeşte comunicatul referitor la sesiunea Consiliului European, Traian Băsescu este prezentat drept „premierul român”.

În 2011, agenţia France Presse a relatat concluziile summit-ului european pentru salvarea zonei euro, citând declaraţiile preşedintelui Băsescu, deşi România a fost reprezentată la eveniment de premierul de la acea vreme, Emil Boc. La acea dată, presa din România i-a reproşat eroarea preşedintelui, pe motiv că acesta intervenea prea mult în activitatea fostului premier Emil Boc.

La reuniunea Consiliului European participă, în funcţie de prevederile constituţionale, preşedintele sau premierul fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a declarat că a cerut mandat pentru a reprezenta România la lucrările Consiliului European, dar a fost refuzat.

În ziua în care a plecat spre Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a explicat refuzul de a-l mandata pe şeful Guvernului. „Vreau să amintesc celor care cred că viaţa a început odată cu ei, că sunt unul din şefii de stat care au contribuit la agenda UE. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a conchis el.

 VEZI SI: Ponta: Nu întâmplător pe graniţa de Est a Europei au apărut, aşa, peste noapte, ‘iubitori de ecologie’

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT