Tragedie în Galaţi: O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite în urma unui accident

Un bărbat a murit, iar alte şapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, luni, pe drumul european E 581, în apropiere de localitatea gălăţeană Munteni.
Iulian Tudor
28 oct. 2013, 12:29
Tragedie în Galaţi: O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite în urma unui accident

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Galaţi, două autoturisme au intrat în coliziune frontală, scrie Agerpres.

„Cercetările la faţa locului au arătat că şoferul din Toyota Hilux a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Mercedes înmatriculat în Buzău. În urma impactului, şoferul primei maşini, un bărbat de 59 ani din Iaşi, a decedat pe loc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţie Rutiere Galaţi, inspector Aurelian Ropotan.

În urma accidentului au fost rănite şapte persoane care se aflau în cele două autoturisme. Pentru salvarea victimelor a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, răniţii fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Poliţia Rutieră continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeşte şi Accident cumplit în Vrancea. O fată de 18 ani a murit, iar prietenul ei este în stare gravă la spital

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Gigi Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Mirel Rădoi!
Capital.ro
UE pregătește reguli noi la ITP și controalele tehnice în trafic: Aceste măsuri sunt importante pentru România
Playtech.ro
Locuiești la parter? Tot trebuie să plătești reparațiile la lift. Cum se stabilește contribuția fiecărui apartament
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Gigi Becali a cerut ”rezolvarea” lui Ilie Bolojan și a fost criticat dur: ”Dacă te bagi în cocină, te mănâncă porcii”
MediaFlux
Vineri, 22 mai, nu se fac ore. Zi liberă pentru elevi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi