O schemă ce ar scoate din minţi orice portar. Ce i-a trecut prin cap unui jucător, la o lovitură liberă VIDEO

Un fotbalist ceh al formaţiei elene Veria a găsit o modalitate ridicolă de a-l incomoda pe portarul advers înainte de execuţia unei lovituri libere.
Daniel Spătaru
29 oct. 2013, 15:14
O schemă ce ar scoate din minţi orice portar. Ce i-a trecut prin cap unui jucător, la o lovitură liberă VIDEO

De multe ori se întâmplă ca un jucător să încerce să obstrucţioneze vederea portarului înainte de excutarea unei lovituri libere, însă ce a făcut cehul Petr Trapp trece de limitele absurdului.

Citeşte şi Doi se ceartă, al treilea câştigă. Gol din lovitură liberă, după o schemă vicleană VIDEO

Atacantul, component al formaţiei Veria, a fost cel puţin ridicol în meciul de campionat jucat contra celor de la Pas Giannina. El a mers până într-acolo încât s-a aşezat pur şi simplu la câţiva centimetri în faţa portarului, încercând să-l împiedice pe acesta să se plaseze cât mai bine.

Citeşte şi Super-schemă din lovitură liberă. Au marcat după ce şi-au păcălit adversarii cu un truc genial VIDEO

În cele din urmă, încercările sale s-au dovedit inutile, coechipierul care a executat nefiind în stare să nimerească poarta.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
„Universitatea Craiova are 5 titluri și 9 cupe! Indubitabil!”. Mihai Rotaru explică decizia instanței în războiul cu Adrian Mititelu
Capital.ro
Probleme pentru Elena Udrea. Fostul ministru, din nou în instanță după decizia luată de BTT
Playtech.ro
La 90 de ani, este cea mai vârstnică studentă din România. Merge zilnic la facultate și visează deja la masterat: „Viața e frumoasă și trebuie trăită”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Câte zile libere au românii în a doua jumătate a anului 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi