CNADNR montează parazăpezi pe DN 17 în Pasul Tihuţa

Directorul CNADNR, Narcis Neaga, spune că, în această iarnă, în Pasul Tihuţa vor fi montate parazăpezi pe trei-patru kilometri, sistemele de protecţie urmând să împiedice înzăpezirea DN 17.
Iulian Tudor
29 oct. 2013, 15:46
CNADNR montează parazăpezi pe DN 17 în Pasul Tihuţa

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că vor fi montate parazăpezi în Pasul Tihuţa.

„Între trei-patru kilometri de parazăpezi vor exista iarna aceasta în zonă (a Pasului Tihuţa – n.r.). Atât au solicitat. În general, se montează parazăpezile după terminarea activităţilor agricole, aşa spune şi normativul, deci începând cu 1 decembrie. Se poate discuta şi mai repede, dar în funcţie şi de vreme şi în funcţie de cum îşi termină activitatea agricolă proprietarii din zonă, altfel blochezi accesul”, a spus directorul CNADNR, potrivit Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că solicitarea de montare a unor parazăpezi a venit de la autorităţile judeţene.

„Am vorbit şi cu domnul Slavita (şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa – n.r.), am înţeles că am avut unele mai vechi care într-o situaţie de urgenţă au fost transportate la Bihor. Am primit confirmarea de la domnul Slavita că s-au făcut toate demersurile şi sunt pe drum cele noi”, a spus şeful CJ Bistriţa-Năsăud.

DN 17 face legătura între Transilvania şi Moldova prin Pasul Tihuţa, aflat la 1.200 de metri altitudine. În zonă, se circulă cu dificultate iarna din cauza viscolului care suflă cu putere pe mai multe porţiuni şi face ca intervenţia drumarilor să fie de multe ori zadarnică.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Alexa a recunoscut că a iubit o femeie căsătorită. Antrenorul de la Poli Timișoara nu s-a mai ascuns
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
Fenomenul care ia amploare pe piaţa muncii din România, îngrijorător. Aproape jumătate dintre angajați au două joburi
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi