FRF simplifică licenţierea. Datornicii şi cluburile în insolvenţă vor putea juca în Liga I

FRF nu va mai ţine cont de datoriile pe care le au cluburile la bugetul de stat în criteriile de acordare a licenţei, începând cu sezonul următor al Ligii I, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul sistemului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.
Daniel Spătaru
30 oct. 2013, 14:36
FRF simplifică licenţierea. Datornicii şi cluburile în insolvenţă vor putea juca în Liga I

„În fiecare an, data limită stabilită de UEFA pentru a transmite modificările apărute în cerinţele de licenţiere este 31 octombrie. Pentru a ne încadra s-a dezbătut astăzi regulamentul de licenţiere pentru sezonul 2014-2015. Modificările de interes se referă la cerinţele pentru obţinerea licenţei pentru Liga I. Pentru cupele europene nu există modificări, UEFA are această responsabilitate.

Ca urmare a dezbaterilor din această vară am propus pentru a uşura sarcina solicitanţilor de licenţă să coborâm cerinţa minimă pentru obţinerea acesteia. Astfel încât pentru obţinerea licenţei în sezonul 2014-2015 nu vom mai evalua datoriile către stat, plata impozitelor şi taxelor, aşa cum e prevăzut pentru obţinerea licenţei pentru participarea în cupele europene. Au fost mulţi conducători care spuneau de ce interesează federaţia ce datorii au cluburile către stat. Atunci am zis OK„, a declarat Duru, citat de agenţia Mediafax.

O altă modificare prevăzută în regulamentul de licenţiere se referă la faptul că grupările aflate insolvenţă vor primi licenţa pentru Liga I dacă au planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic până la 31 martie. „În cazul în care un club intră în insolvenţă acest fapt nu duce la refuzarea licenţei pentru sezonul următor, decât în cazul în care doreşte participarea în cupele europene. Şi nu mai poate solicita acest lucru decât după ieşirea cu succes din procedura de insolvenţă. Pentru Liga I am clarificat în ce constă procedura.

Conform legii aplicabile, se consideră un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic ca fiind expresia modificării situaţiei financiare de la momentul respectiv. Aceste două chestiuni sunt diferite faţă de cerinţele solicitate de UEFA, starea de insolvenţă nu duce la neacordarea licenţei şi nu vom evolua datoriile către stat din sezonul următor. Aşadar un club dacă are un plan de reoganizare aprobat până la 31 martie poate obţine licenţa de Liga I dacă îndeplineşte, bineînţeles, şi celelalte condiţii„, a menţionat oficialul FRF.

De asemenea, noul manual de licenţiere a fost modificat astfel încât un club solicitant poate obţine licenţa de Liga I chiar dacă nu este membru afiliat de cel puţin trei ani consecutiv. „Am reformulat definiţia solicitantului de licenţă, astfel că numai pentru participarea în cupele europene clubul solicitant trebuie să fie membru afiliat de cel puţin trei ani consecutiv la FRF. Deci numai pentru acest tip de licenţă (n.r. – licenţă pentru participare în cupele europene) mai există această condiţie. Ca exemplu, CS Universitatea Craiova va avea drept de promovare, tocmai pentru că noi nu vom mai evalua calitatea de membru afiliat de cel puţin trei ani consecutiv. Deci acum au dreptul să solicite licenţa, şi o vor primi dacă vor îndeplini condiţiilor, normal. Era o problemă dacă rămânea acest paragraf ca până acum„, a explicat Duru.

Acesta a fost completat de preşedintele Mircea Sandu care a afirmat că prin această modicare ambele cluburi din Craiova vor avea dreptul să promoveze în Liga I. „Sunt două echipe din Craiova şi dacă promovează, au acum dreptul amândouă să promoveze, nicio problemă„, a spus Sandu, prezent la conferinţa de presă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
El este românul care i-a uimit pe fanii lui Jordan: e titular lângă Lewandowski într-un meci oficial. „History made for the kid”. Video
Capital.ro
Guvernul pregătește noi reguli pentru trotinete și biciclete electrice. Utilizarea lor ar putea fi condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră 
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat