Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, rămâne în arest

Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de procurori că a sprijinit o grupare suspectată de Traian Berbeceanu, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia instanţei supreme, luată miercuri seară, este definitivă.
Iulian Tudor
31 oct. 2013, 06:32
Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, rămâne în arest

La judecarea recursului, Traian Berbeceanu a declarat că nu deconspirat niciuna dintre percheziţiile în legătură cu care este acuzat de procurorii DIICOT, subliniind că este nevinovat, potrivit Mediafax.

„Cei aflaţi în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracţional. Poliţiştii desfăşoară o activitate foarte periculoasă şi aşa se ajunge la marile dosare ale DIICOT”, a spus Berbeceanu, în faţa judecătorilor instanţei supreme.

El a adăugat că orice poliţist care vrea să reţină cât mai multe informaţii înregistrează discuţiile pe care le poartă cu aşa-zisele surse.

„Eu le înregistram cu reportofonul. (…) M-am întâlnit cu ei pentru a obţine informaţii. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizaţi şi nominalizaţi de unitatea de poliţie din care făceam parte, cât şi cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei”, le-a mai spus Berbeceanu judecătorilor, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.

CITEŞTE ŞI: Comisarul Traian Berbeceanu a transmis un mesaj din închisoare

Fostul şef al Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a mai spus, în acelaşi context, că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfăşurau într-un cadru conspirat, în locuri cât mai „dosnice şi întunecate” şi pe o perioadă cât mai scurtă.

De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanţei să respingă acţiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată.

„Berbeceanu a pozat în faţa dumneavoastră în poziţia de victimă. Din agenda găsită în maşina lui reiese faptul că pe el îl preocupa «trimiterea la procurori doar a dosarelor cu fraieri». Nu i se neagă performanţele profesionale. Faptul că se află în boxa acuzaţilor este o consecinţă directă a activităţii acestui inculpat”, a spus procurorul.

Reprezentantul Ministerului Public a mai precizat că Berbeceanu primea de la stat 2.000 de lei pe lună pentru a plăti chiria unui apartament în care, de fapt, nu locuia.

Imediat după finalizarea dezbaterilor de la instanţa supremă, Traian Berbeceanu a fost dus la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu afirmaţiile dintr-o scrisoare atribuită acestuia şi dată publicităţii după reţinerea sa, în care se relata că dosarul lui ar fi unul „fabricat”.

Fostul şef al BCCO Alba Iulia a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT.

VEZI ŞI: Caracatiţa de la Crimă Organizată. Berbeceanu: Dosarul, fabricat de procurori DIICOT care acopereau infractori

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Fostul component al Generației de Aur a rămas liber de contract. Echipa pe care a pregătit-o până acum e în pragul desființării
Capital.ro
Permis auto suspendat. Șoferii care îl pot recupera înainte de termen. Nu e suficient să promovezi testul
Playtech.ro
Ce faci în București în iunie 2026: ghidul complet al evenimentelor pentru adulți și copii, de la Three Days Grace și Breaking Benjamin la Bookfest, flori și teatru
Adevarul
Mingea e în terenul României după incidentul de la Galați. Experții avertizează: „Dacă nu răspundem, următoarea țintă poate fi Kogălniceanu”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Florin Prunea l-a distrus pe Mihai Stoica: ”Maimuțoi! Ar trebui să aibă creier”
MediaFlux
Pensie și concediu pentru cei care au grijă de membrii familiei. Ce prevede Statut european al îngrijitorilor
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți