Remus Borza, audiat joi la DNA

Remus Borza s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori, acesta declarând că a fost citat de marţi, dar că nu s-a putut prezenta până acum din motive obiective.
Iulian Tudor
31 oct. 2013, 12:22
Remus Borza, audiat joi la DNA

Remus Borza nu a precizat în ce dosar a fost chemat la DNA pentru a fi audiat, arătând că va da mai multe declaraţii la ieşirea de la DNA, potrivit Mediafax.

Numele lui Remus Borza apare în dosarul de mită privind vânzarea de energie, în care au fost arestaţi Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă.

Avocaţii lui Ioan Mihăilă au arătat, marţi, la judecarea recursului împotriva arestării preventive a clientului lor, că denunţătorul din dosar, Remus Vulpescu, a încheiat la un moment dat un contract de 2,2 milioane de euro cu firma avocatului Remus Borza, „dar nimeni nu observă”.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte „parteneri”, pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.

Procurorii au precizat că Brădean a menţionat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.

În timpul discuţiei, Brădean, „pentru a întări seriozitatea ofertei făcute”, a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat, în referatul în care au propus arestarea celor doi, că Remus Vulpescu a fost din 20 iunie 2012 până în 29 mai 2013 administrator special al Hidroelectrica, în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar avocatul Remus Borza, prin intermediul firmei sale Euro Insol, a avut fost administrator judiciar.

După închiderea procedurii de insolvenţă dispusă de Tribunalul Bucureşti, Remus Vulpescu a fost numit, prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica, în funcţia de executor al Consiliului de Supraveghere al companiei.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.

Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.

„În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.

Directoratul a respins propunerea cu trei voturi „împotrivă”, o abţinere şi un vot „pentru”, fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.

„Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei”, se mai arată în comunicat.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.

Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din funcţii, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica.

Într-un alt dosar, Remus Borza a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Românii cu repartitoare pe calorifere trebuie să fie atenți la aceste greșeli. Cum pot evita facturile mari la încălzire în iarna 2026–2027
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT