Pilotul român Robert Vişoiu, locul 12 la final de sezon în campionatul GP3

Pilotul român Robert Vişoiu a ocupat locul 12 în ierarhia finală a campionatului de automobilism GP3, care s-a încheiat duminică la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), unde s-au desfăşurat ultimele două curse ale sezonului.
Alina Costache
03 nov. 2013, 13:06
Pilotul român Robert Vişoiu, locul 12 la final de sezon în campionatul GP3

Vişoiu, care a concurat pentru echipa MW Arden, a luat startul din linia a 7-a în prima cursă desfăşurată sâmbătă, pe care a încheiat-o pe locul 11, însă a fost promovat ulterior pe 10, după excluderea din clasament a spaniolului Carlos Sainz Jr, pentru comportament agresiv pe pistă. Românul a intrat, astfel, în puncte şi a câştigat o poziţie în clasamentul general, scrie Agerpres.

Românul a plecat apoi din linia a 5-a în cea de-a doua cursă de la Abu Dhabi şi, după multe momente de uzură, a încheiat pe locul 11.

„Mă bucur că maşina a răspuns atât de bine pe durata întregului week-end. Am făcut două curse bune, chiar dacă am punctat doar într-una. Obiectivul pentru sezon l-am atins – am câştigat două curse, iar progresul a fost evident. După o scurtă pauză am să încep pregătirea pentru noul an, în care probabil ca voi concura tot in GP3”, a declarat Robert Vişoiu la finalul manşei secunde.

În clasamentul final al campionatului GP3, primul loc a fost ocupat de rusul Daniil Kviat, cu 168 pct, urmat de argentinianul Facu Regalia – 138 pct şi americanul Conor Daly – 126 pct. Vişoiu a ocupat poziţia a 12-a, cu 43 pct, la un singur punct distanţă de ocupantul locului 11, britanicul Lewis Williamson (44 pct), conform site-ului oficial al competiţiei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet