Fiul unui primar, reţinut după ce a încercat să fugă cu un taximetru

Fiul primarului comunei mehedinţene Braniştea a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, marţi seară, ar fi refuzat să achite cursa unui taximetrist în Drobeta Turnu Severin, încercând să fugă cu taximetrul şi târându-l pe şoferul acestuia peste o sută de metri.
Filip Stan
05 nov. 2013, 20:41
Fiul unui primar, reţinut după ce a încercat să fugă cu un taximetru

Silviu Robert Marin, fiul primarului comunei mehedinţene Braniştea, Ion Marin (PNL), a solicitat, marţi seară, un taxi care să îl ducă la intersecţia străzilor Anghel Saligni şi Nicu Cernăianu, din municipiu, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan, la destinaţie, bărbatul a refuzat să achite contravaloarea cursei şi a încercat să fugă din maşină, moment în care taximetristul a ieşit din autoturism, vrând să îl prindă, dar bărbatul s-a urcat la volanul taximetrului şi a încercat să fugă cu maşina.

Pentru că Marin a demarat în trombă, iar taximetristul a încercat să-l oprească, acesta din urmă a fost târât pe asfalt peste o sută de metri, fiind rănit.

Taximetristul a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi, care l-a transportat la spital, şi mai mulţi poliţişti.

Fiul primarului din Braniştea se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit martorilor, dar a refuzat testul cu aparatul etilotest la faţa locului, astfel că a fost transportat la SJA Mehedinţi pentru recoltarea probelor biologice. Şi aici a refuzat recoltarea, fugind pe geamul încăperii în care se afla, într-un moment în care rămăsese singur.

Poliţiştii au reuşit să îl prindă în timp ce bărbatul se pregătea să se urce într-un autobuz, în apropierea SJA Mehedinţi, acesta fiind dus la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

Taximetristul rănit a primit îngrijiri medicale, starea sa fiind în afara oricărui pericol.

Silviu Robert Marin, în vârstă de 33 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe numele său va fi întocmit dosar penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice şi vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi Un tânăr susţine că a fost bătut de un taximetrist în Cluj

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Final teribil în meciul lui KuPS înaintea returului cu Universitatea Craiova! Ce s-a întâmplat în prelungiri. Video
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Testul de geometrie care îi încurcă pe mulți adulți. Poți identifica toate formele în 35 de secunde?
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Ce presupune sistemul TollRo
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat