Misterul „Oraşului Interzis” din China a fost rezolvat. Află cum a fost construit

Cercetătorii au aflat cum a fost construit "Oraşul Interzis" din China: pietre gigantice au fost transportate pe "drumuri" artificiale din gheaţă, lubrifiate cu apă.
Cristina Dinu
06 nov. 2013, 14:02
Misterul

Oraşul Interzis a fost construit în secolul al XV-lea, la începutul dinastiei Ming.

Echipa de cercetători scrie în revista PNAS că alunecarea pe gheaţă era mult mai eficientă decât transportul cu roţi.

Folosirea „saniilor” pe gheaţă era mai scumpă şi avea nevoie de mai mulţi muncitori, însă era o metodă mult mai sigură decât transportul cu ajutorul măgarilor.

Howard Stone, profesor de inginerie mecanice şi aerospaţială la Universitatea Princeton, a fost dintotdeauna curios să afle cum au fost transportate pietrele imense din Oraşul Interzis.

Experţii, cu Stone în frunte, au descoperit un document vechi de 500 de ani pe care l-au tradus şi din care au aflat despre nişte pietre imense transportate pe gheaţă. Ei au făcut calcule să vadă dacă acest lucru este plauzibil în timpul iernii, atunci când era suficient de rece pentru un astfel de transport. Prof. Stone spune că era nevoie de câteva sute de muncitori pentru a transporta pietrele de 100-300 de tone.

Mai mult, chinezii au săpat fântâni din kilometru în kilometru, pentru a putea uda pista de gheaţă, pentru o alunecare mai uşoară.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Este convins că Gigi Becali poate da până la 500.000 de euro fără bonusuri pe înlocuitorul lui Daniel Bîrligea: „E mai tehnic decât el”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Când este următoarea eclipsă care se vede din România. Cât avem de așteptat după fenomenul din 28 august
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga a confirmat interesul pentru fotbalistul Rapidului: ”Este una dintre opțiuni”
MediaFlux
Anunț pentru seniori privind deciziile de pensionare! Legea s-a schimbat din 19 august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat