S-a terminat vacanţa! Când se dau tezele şi când este programată următoarea vacanţă

Cursurile anului de învăţământ 2013-2014 au început pe 16 septembrie şi se vor încheia în 20 iunie, semestrele şcolare vor fi împărţite în mod egal, vacanţa intersemestrială va fi între 1 şi 9 februarie, iar pentru prima dată elevii vor avea liber şi a treia zi de Paşti, potrivit proiectului MEN.
Iulian Tudor
11 nov. 2013, 07:26
S-a terminat vacanţa! Când se dau tezele şi când este programată următoarea vacanţă

Una dintre noutăţile anului de învăţământ 2013-2014 este împărţirea semestrelor şcolare în mod egal, astfel încât să se poată realiza un echilbru între timpul alocat studiului şi cel destinat asimilării învăţării şi perioadei de odihnă.

Un alt element de noutate în viitorul an şcolar este acela că elevii vor avea liber şi în a treia zi de Paşti, respectiv marţi 22 aprilie 2014. Cursurile anului şcolar 2013-2014 vor începe în 16 septembrie şi se vor încheia în 20 iunie. Prima vacanţă a fost în perioada 2 – 10 noiembrie 2013, doar pentru elevii din învăţământul primar şi pentru copiii din grupele din învăţământul preşcolar.

Când se vor da tezele
Tezele din semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până la 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al doilea, până în 23 mai 2014. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar, potrivit proiectului.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă 21 decembrie 2013 şi se va încheia duminică 5 ianuarie 2014. Cursurile semestrului întâi vor fi reluate în 6 ianuarie şi se vor încheia pe 31 ianuarie, iar între 1 şi 9 februarie elevii vor avea vacanţă intersemestrială.

Semestrul al doilea va începe în 10 februarie şi se va încheia în 20 iunie. Vacanţa de primăvară va începe sâmbătă 12 aprilie şi se va încheia marţi 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” va fi organizat în săptămâna 7-11 aprilie 2014, când elevii vor participa la activităţi extracurriculare şi extraşcolare.

Anul şcolar 2013-2014 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare, cu excepţia claselor terminale din învăţământul liceal, care vor avea doar 33 de săptămâni, şi a claselor de a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

 

 

Lista tezelor din anul şcolar 2013-2014, potrivit hotnews.ro

Invatamantul Gimnazial

Clasele a V-a – a VII-a:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica

Clasa a VIII-a:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)

Invatamantul Liceal

Filiera Teoretica Clasele a IX-a – XII-a/ a XIII-a
Specializarea Filologie:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
    Teza la Limba latina (la seral si frecventa redusa la clasa a XIII-a se sustine la Stiinte socio-umane)

Specializarea Stiinte sociale:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie/ Geografie (la alegere)
    Teza la Stiinte socio-umane (Logica la clasa a IX-a, Psihologie – clasa a X-a, Economie sau Sociologie – clasa a XI-a, Filosofie – clasa a XII-a si a XIII-a)

Specializarea Matematica-Informatica:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Informatica
    Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere)

Specializarea Stiinte ale naturii:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere)
    Teza la Fizica/ Chimie/ Biologie (la alegere, alta disciplina decat cea aleasa anterior)

Filiera Vocationala Clasele a IX-a – XII-a

Liceul Militar – specializarea Matematica-informatica:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica
    Teza la Informatica

Specializarea Arte plastice si decorative si Specializarea Conservare – restaurare bunuri culturale:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istoria artelor si arhitecturii
    Teza la Stiinte socio-umane

Specializarea Arhitectura, arte ambientale si design:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica
    Teza la Stiinte socio-umane

Specializarea Muzica:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Stiinte socio-umane
    Teza la Istoria muzicii

Specializarea Coregrafie:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Stiinte socio-umane
    Teza la Istoria baletului

Specializarea Teatru/ Arta actorului:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Stiinte socio-umane
    Teza la Istoria teatrului

Profilul sportiv:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Biologie
    Teza la Pregatire sportiva teoretica

Profilul pedagogic (invatator-educator):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica
    Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria si practica instruirii si evaluarii (clasa a X-a)/ Managementul clasei de elevi (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (bibliotecar-documentarist):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
    Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educatiei si managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Biblioteconomie (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (pedagog scolar):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
    Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Teoria educatiei si managementul clasei de elevi (clasa a X-a) / Psihologia varstelor (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (mediator scolar):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (la alegere, pentru clasele a XI-a si a XII-a)
    Teza la Introducere in pedagogie si teoria si metodologia curriculumului (clasa a IX-a) / Managementul grupului si al relatiilor cu familia (clasa a X-a) / Psihologia copilului si a adolescentului (clasa a XI-a) / Psihologia educatiei (clasa a XII-a)

Profilul pedagogic (educator-puericultor):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Matematica
    Teza la Introducere in pedagogie. Educatie timpurie/ Psihologie generala (la alegere, clasa a IX-a) / Psihologia copilului si a relatiei mama-copil (clasa a X-a)

Profilul teologic ortodox:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie (clasele a IX-a – a X-a) / Dogmatica (clasele a XI-a – a XII-a)
    Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul patrimoniu cultural:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie (clasele a IX-a – a XI-a) / Studiul Noului Testament (clasa a XII-a)
    Studiul Vechiului Testament (clasele a IX-a – a X-a) / Istoria artelor (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic romano-catolic (limba romana) si Profilul teologic greco-catolic:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Catehism/ Studiul biblic (la alegere)

Profilul teologic romano-catolic (limba maghiara):

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Catehism (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul biblic al Noului Testament (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic penticostal:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Teza la Vechiul Testament (clasele a IX-a) / Noul Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Pneumatologie (clasa a XII-a)

Profilul teologic baptist:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Teza la Vechiul Testament (clasele a IX-a) / Studiul Noului Testament (clasa a X-a) / Istoria crestinismului (clasa a XI-a) / Doctrine biblice (clasa a XII-a)

Profilul teologic adventist:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Teza la Cunostinte biblice (clasele a IX-a – a X-a) / Studiul Bibliei (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul teologic reformat si Profilul teologic unitarian:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Teza la Studii biblice 

Profilul teologic musulman:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Limba moderna 1
    Teza la Istorie
    Teza la Viata profetului (clasa a IX-a) / Legislatie islamica (clasele a X-a – a XII-a) 

Filiera tehnologica – clasele a IX-a si a X-a

Profilul Servicii:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Limba moderna 1

Profilul Resurse naturale si protectia mediului:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Chimie/ Biologie/ Fizica (la alegere)

Profilul Tehnic:

    Teza la Limba si literatura romana
    Teza la Matematica
    Teza la Fizica

Descarca de aici lista integrala cu tezele inclusiv pentru ruta progresiva

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?