Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la închisoare cu executare

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat, luni, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au admis astfel recursul procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti care îl condamnase pe Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie.
Iulian Tudor
11 nov. 2013, 11:56
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, luni, pe preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, decizia nefiind definitivă, potrivit Mediafax.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis astfel apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei din 28 mai a Tribunalului Bucureşti, prin care preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat, în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, l-au condamnat pe Constantin Nicolescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 66.518 lei care ar fi fost primită de Nicolescu cu titlu de mită de la Gheorghe Cornel Penescu, patronul societăţii Pic Piteşti.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins apelul lui Gheorghe Penescu, acesta rămânând astfel cu condamnarea de nouă luni de închisoare cu suspendare dispusă în mai de Tribunalul Capitalei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

În 28 mai, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Constantin Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită şi pe Cornel Penescu la nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte