Satelitul GOCE s-a dezintegrat în atmosferă

Satelitul european GOCE, cu o greutate de peste o tonă, și-a încetat existența, dezintegrându-se în straturile superioare ale atmosferei terestre, informează luni Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de RIA Novosti.
Iulian Tudor
11 nov. 2013, 13:00
Satelitul GOCE s-a dezintegrat în atmosferă

„Satelitul GOCE a intrat în atmosfera Pământului undeva deasupra teritoriului dintre Siberia, partea de vest a Oceanului Pacific, partea de est a Oceanului Indian și Antarctica”, a indicat Heiner Klinkrad, directorul Departamentului de monitorizare a deșeurilor spațiale din cadrul ESA, adăugând că anual în atmosfera terestră intră circa 100-150 de tone de deșeuri spațiale.

Ultimul contact cu satelitul a fost stabilit în noaptea de duminică spre luni, când stația de comunicare spațială cu Antarctica a primit date telemetrice de la acesta. În acel moment, satelitul se afla la o altitudine de mai puțin 120 km. Temperatura computerului său principal se ridicase în jurul valorii de 80 de grade Celsius, iar cea a bateriilor — la 84 de grade.

Potrivit ESA, după aceea s-a pierdut orice contact cu satelitul GOCE (Gravity field and steady-state Ocean Circulation Explorer).

Agenția Spațială Europeană nu indică locul exact unde este posibil să fi căzut fragmente de satelit, nedispunând de informații care să arate că resturi din aparat ar fi cauzat daune.

Armata americană, care a urmărit în ultimele zile traseul satelitului european, estimează că fragmente din acesta ar fi căzut în Oceanul Pacific, la aproximativ 400 km sud de Insulele Falkland (Malvine).

Conform portalului oficial al NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), satelitul cu o greutate de 1,1 tone a intrat în straturile dense ale atmosferei terestre la trei-patru ore după miezul nopții. Exactitatea acestor date este plus/minus o oră.

GOCE a fost lansat în martie 2009 de pe cosmodromul Plesețk (Rusia) cu ajutorul unei rachete rusești Rokot, varianta modificată a rachetei balistice intercontinentale UR-100N, contribuind prin datele pe care le-a furnizat la întocmirea unei hărți de mare exactitate privind gravitația Terrei.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Rupe tăcerea după ce a fost acuzat că pariază pe meciurile propriei echipe din SuperLiga: „Normal că am cont! Dar n-au ei treabă cu pariurile mele!”
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?