Experţii încep luni să scoată combustibilul nuclear din centrala Fukushima

Compania care gestionează centrala accidentată de la Fukushima urmează să înceapă luni scoaterea combustibilului nuclear scufundat în piscina reactorului 4, o operaţiune foarte delicată care va dura în total peste un an.
Alina Costache
18 nov. 2013, 07:10
Experţii încep luni să scoată combustibilul nuclear din centrala Fukushima

Am apreciat că suntem pregătiţi”, a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt Tokyo Electric Power (TEPCO), scrie Mediafax.

Ultimele pregătiri urmau să aibă loc luni dimineaţa, iar extragerea propriu-zisă a primelor 22 din cele 1.533 de ansambluri din bazin urmează să aibă loc luni după-amiaza.

O conferinţă de presă TEPCO este prevăzută la sfârşitul zilei pentru a prezenta rezumatul primei operaţiuni într-un mediu în care tehnicienii urmează să acţioneze purtând combinezoane de protecţie şi măşti pentru a se proteja de radioactivitate.

Conducătorul TEPCO Naomi Hirose a precizat la începutul săptămânii trecute că „securitatea este prioritară”.

Operaţiunea va consta în extragerea una câte una a celor 1.533 de ansambluri de combustibil nuclear (dintre care 202 sunt noi) din acest bazin situat la nivelul clădirii reactorului 4, pe jumătate distrus de o explozie de hidrogen după câteva zile de la devastarea centralei Fukushima Daiichi de către un tsunami, pe 11 martie 2011.

TEPCO a construit între timp o nouă acoperire, a instalat un dispozitiv nou de retragere a combustibilului şi a procedat la recuperarea refuzului căzut în bazin, peste ansamblurile care se află în el. Un ansamblu scufundat măsoară 4,5 metri şi cântăreşte 300 de kilograme.

Dificultatea operaţiunii constă în prezenţa unor resturi de mici dimensiuni blocate în mijlocul ansamblurilor de combustibil, avertizează experţii.

Compania a primit marţi, din partea Autorităţii de reglementare nucleară, un certificat de validare a activităţilor de pregătire a acestei sarcini.

Au avut loc repetiţii, iar TEPCO consideră că echipele sunt bine formate pentru această operaţiune considerată crucială, cea mai delicată de la stabilizarea instalaţiei, în decembrie 2011.

TEPCO speră să termine de extras toate ansamblurile până la sfârşitul lui 2014.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?