Guvernul închiriază Vila Dante americanilor

Departamentul de Stat a semnat un contract cu Guvernul român pentru închirierea Vilei Dante, iar proprietatea va fi noua reşedinţă a şefului misiunii diplomatice a SUA din Bucureşti.
Iulian Tudor
21 nov. 2013, 12:55
Guvernul închiriază Vila Dante americanilor

Vila Dante din Bucureşti, aflată în baza de protocol, a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului, ceea ce permite închirierea sau vânzarea imobilului, operaţiune argumentată prin eliminarea pierderilor şi creşterea veniturilor Regiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS), potrivit Mediafax.

Schimbarea statutului juridic al Vilei Dante a fost efectuată prin ordonanţă de urgenţă.

Guvernul a transmis un comunicat în care arată că, începând cu 1 decembrie 2013, Vila Dante va fi închiriată Statelor Unite ale Americii pentrui o perioadă de cinci ani şi posibilitate de prelungire pe încă 15 ani.

„RA-APPS a încheiat cu Statele Unite ale Americii un contract de închiriere, conform Codului civil, cu o valabilitate de cinci ani şi posibilitate de prelungire pentru o perioadă de 15 ani, pentru imobilul situat în Bucureşti, pe strada Dante Alighieri nr 11, care va deveni, astfel, reşedinţă cu statut diplomatic. Cuantumul chiriei lunare care urmează să fie încasate de RA-APPS este de 20.000 euro”, a informat Executivul.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat va semna, miercuri sau joi, contractul de închiriere a Vilei Dante cu o ambasadă extrem de importantă şi a unei ţări „foarte prietene” României, el adăugând că nu confirmă şi nici nu infirmă informaţiile aflate deja de jurnalişti, respectiv că este vorba de ambasada SUA.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul a iniţiat negocieri cu o ambasadă pentru închirierea Vilei Dante din Bucureşti, pentru o chirie lunară calculată la peste 20.000 euro.

În vara anului trecut, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a susţinut că are date că Vila Dante a fost pregătită, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

Informaţia a fost negată de Băsescu.

Vila Dante are o suprafaţă construită de 936 metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de 2.670 metri pătraţi şi un teren aferent de 4.240 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitnes şi având ieşire spre lacul Herăstrău.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
France Football a publicat rezultatul complet al votului FANATIK pentru Balonul de Aur! Pe cine a ales Emanuel Roșu în top 10 și ce țări nu i-au dat niciun punct lui Harry Kane
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită de cinci cutremure în doar câteva ore! Unde s-au produs și ce magnitudini au avut
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT