VIDEO: Carl Froch, trimis la podea. Decizie incredibilă a arbitrului

Carl Froch și-a apărat cu succes titlurile IBF și WBA la categoria supermijlocie, în fața conaționalului George Groves. Presa britanică scrie însă că "Sfântul" a fost privat de o victorie senzațională.
Daniel Spătaru
25 nov. 2013, 08:26
VIDEO: Carl Froch, trimis la podea. Decizie incredibilă a arbitrului

Daily Mail l-a criticat pe arbitrul de ring, Howard Foster, care a oprit meciul în runda a 9-a. „Mulțimea din Manchester Arena a fost jefuită de acest arbitru de ceea ce ar fi putut fi o luptă magnifică”, au scris ziariștii britanici, potrivit Dolce Sport.

Groves a început senzațional meciul și l-a pus la podea pe Froch din prima rundă, pentru campion fiind abia a doua oară în carieră.

Citeşte şi Învingătorul lui Bute, Carl Froch, va fi anchetat. O declaraţie a sa i-a şocat pe britanici

Froch și-a revenit, dar tot n-a reușit să treacă la conducerea meciului. În momentul când arbitrul a oprit meciul, conform punctajului dat de experții televiziunii britanice, Groves avea un avans de două puncte.

În repriza a noua, Froch l-a împins în corzi pe Grovres și l-a asediat cu lovituri, arbitrul luând hotărârea să oprească meciului, deși acesta părea să controleze situația.

Ziariștii britanici mai scriu că revanșa ar putea să se țină pe „Old Trafford”, din moment ce Manchester Arena (20.000 de locuri) a fost neîncăpătoare la primul duel dintre cei doi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT