Rompetrol opreşte investiţiile în România până la aprobarea memorandumului

Kazahii de la KazMunaiGas (KMG), acționarul majoritar al grupului Rompetrol, vor trece în stand-by investițiile prevăzute a fi efectuate în România, până la intrarea în vigoare a memorandumului semnat în februarie cu Guvernul Ponta.
Iulian Tudor
25 nov. 2013, 12:07
Rompetrol opreşte investiţiile în România până la aprobarea memorandumului

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, și vine la câteva zile de la decizia Curții Constituționale, care a declarat proiectul de lege pentru aprobarea memorandumului ca fiind neconstituțional.

Zhangulov a precizat că grupul avea pregătite investiții de 350 milioane de dolari, din care 200 de milioane de dolari în extinderea rețelei, dar acestea vor fi realizate abia după intrarea în vigoare a înțelegerii cu statul român.

Întrebat dacă aceste investiţii vor fi implementate indiferent dacă memorandumul va fi aprobat sau nu, oficialul Rompetrol a precizat că „nu putem vorbi de nicio investiţie până nu se aprobă memorandumul, pentru că nu ştim exact ce se va întâmpla. Niciun investitor nu ar face aşa ceva la acest nivel de risc”.

CITEŞTE ŞI:

CCR a admis astfel sesizarea făcută de şeful statului.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis joi că este neconstituţională Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group NV, semnat la Bucureşti la 15 

Pe scurt, memorandumul prevede că Rompetrol va răscumpăra 26,6% din acţiunile deţinute de statul român la Rompetrol Rafinare cu 200 de milioane de dolari şi va înfiinţa, împreună cu statul român, un fond de un miliard de euro pentru investiţii energetice.

„Rompetrol îşi reiterează angajamentele asumate în memorandumul semnat în februarie, încă putem să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Decizia Curţii Constituţionale se referă la distribuţia puterilor în stat, nu are nimic de-a face cu angajamentele noastre. Noi încă aşteptăm să ne îndeplinim cât mai repede angajamentele. Suma de 200 de milioane de dolari pe care o vom plăti pentru acţiunile statului se află în trezoreria noastră şi este gata să fie transferată statului român”, a punctat Zhangulov.

El a mai precizat că atât partea kazahă cât şi partea română au început procedurile pentru constituirea fondului de investiţii.

„Pe lângă partea juridică la care lucrăm, am început să pregătim câteva proiecte. Este vorba de extinderea reţelei de benzinării, unde vom investi 200 de milioane de dolari în următorii trei ani. De asemenea, vrem să construim o nouă centrală în cogenerare în apropierea rafinăriei Petromidia, în valoare de 130 de milioane de dolari. Această centrală va fi gata în doi ani şi jumătate şi va fi o nouă sursă de aprovizionare cu energie pentru acea parte a ţării. Ambele proiecte sunt benefice pentru noi, ca şi companie, şi suntem gata să le începem imediat ce documentele sunt aprobate de partea română”, a punctat Zhangulov.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce avere impresionantă are iubitul Simonei Halep. Afacerile de succes în care este implicat Dorin Mateiu
Capital.ro
O decizie a Ryanair privind locurile din avion este anchetată: taxa care a stârnit controverse
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Rusia face baze militare la granița cu NATO. Mari îngrijorări în Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți