Zgonea: Premierul Chinei va sta între mine şi Crin Antonescu la şedinţa de miercuri a Parlamentului VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că la şedinţa Parlamentului la care va vorbi primul ministru al Chinei protocolul este stabilit astfel încât premierul Chinei să stea la prezidiu, între preşedinţii celor două Camere, potrivit Mediafax. De asemenea, Victor Ponta va sta în prima bancă.
Filip Stan
25 nov. 2013, 13:46
Zgonea: Premierul Chinei va sta între mine şi Crin Antonescu la şedinţa de miercuri a Parlamentului VIDEO

„Aceasta este procedura. Primul ministru al Chinei va sta între mine şi domnul Antonescu. Acesta este protocolul acceptat. Domnul prim ministru Victor Ponta preferă să stea în prima bancă, ca parlamentar şi să asculte discursul primului ministru chinez. Procedura e bine stabilită. Protocolul este conturat şi trebuie să-l respectăm”, a spus Zgonea.

El a arătat că face un apel către parlamentari să participe miercuri la discursul premierului Chinei din Parlament, arătând că prezenţa este obligatorie şi că acesta este un semnal pentru oamenii de afaceri chinezi şi pentru toţi care cred în această ţară.

„Fac un apel şi îi rog pe parlamentari, indiferent de organizaţia politică, când e vorba de echipa naţională şi de România să fie prezenţi la discursul de miercuri din Parlament al premierului chinez. Este important acest semnal pentru comunitatea oamenilor de afaceri chinezi şi pentru toţi cei care cred în această ţară. Prezenţa este obligatorie şi este şi o onoare şi pentru noi pentru că nu cred că mai prindem noi în viaţa asta discursul primului ministru al Chinei în faţa Parlamentului României”, a afirmat Zgonea.

Prim-ministrul chinez, Li Keqiang, a ajuns luni la Bucureşti, pentru prima vizită în România a unui premier al Chinei după 19 ani, fiind aşteptat la aeroport de către premierul Victor Ponta.

Premierul chinez se va afla în România în perioada 25-28 noiembrie.

Marţi, România organizează a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, la care vor participa 16 şefi de guvern.

Aceasta este a doua reuniune a şefilor de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China, după cea organizată anul trecut la Varşovia.

Cu acest prilej, va fi organizată şi a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est, la care 1.000 de reprezentanţi ai unor companii private şi de stat.

 

VEZI SI:

Acorduri România-China pentru parc tehnologic, reluarea exportului de carne, colaborare în domeniul energiei

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte