Ponta: În ianuarie discutăm cu FMI privind grupa de muncă pentru cei care au lucrat în condiţii grele

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în luna ianuarie, când reprezentanţii FMI se vor afla la Bucureşti, Guvernul va discuta cu aceştia despre grupa de muncă pentru cei care au lucrat în condiţii grele, el menționând că banii necesari sunt deja în bugetul pe 2014.
Iulian Tudor
02 dec. 2013, 13:54
Ponta: În ianuarie discutăm cu FMI privind grupa de muncă pentru cei care au lucrat în condiţii grele

„Am reuşit şi am pus bani în bugetul pe 2014. Nu există însă o discuţie finală, un acord final al partenerilor noştri internaţionali. În luna ianuarie, când sunt la Bucureşti, discutăm despre acest lucru. Ar fi o decizie corectă. Pe măsură ce reuşim, reparăm din nedreptăţile comise în 2010-2011 de către domnul Emil Boc şi banii îi avem în buget”, a spus Ponta.

Ministrul Munci, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că susţine proiectul prin care cei care au lucrat în condiţi grele se încadrează în grupa I de muncă şi se pot pensiona mai devreme, precizând că este vorba, la un calcul foarte estimativ, de 20.000 de persoane.

VEZI ŞI Majorarea pensiilor pentru prima grupă de muncă a fost RESPINSĂ. Câţi oameni suferă

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a avizat, recent, un proiect care modifică Legea privind sistemul unitar de pensi publice, astfel încât cei care au lucrat în condiţi grele se încadrează în grupa I de muncă şi se pot pensiona mai devreme.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
„Străini de duzină care nu bat pe nimeni!”. Marcel Pușcaș, opinie acidă despre lipsa de identitate fotbalistică de la FCSB
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea academică din Oradea este îndoliată. Profesorul Teodor Leuca a încetat din viață
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte