Sindicaliştii din învăţământ se pregătesc de GREVĂ GENERALĂ, în Mehedinţi

Uniunea Sindicatelor libere din Învăţământ Mehedinţi a început o campanie de consultare a cadrelor didactice din judeţ în vederea declanşării luni, 9 decembrie, a grevei generale, a declarat preşedintele acesteia, profesorul Ion Zoican.
Iulian Tudor
03 dec. 2013, 09:25
Sindicaliştii din învăţământ se pregătesc de GREVĂ GENERALĂ, în Mehedinţi

Potrivit sursei citate, fiecărui cadru didactic li s-a înmânat un formular tipizat în care să se pronunţe în privinţa îngheţării anului şcolar începând cu data de 9 decembrie, pe care să îl semneze, informează Agerpres.

Revendicările noastre sunt ale tuturor angajaţilor din sistem: creşterea salariilor debutanţilor cu 50%, acordarea unui procent de 6% din PIB pentru bugetul destinat învăţământului şi aprobarea unui nou statut al personalului didactic„, a precizat Zoican.

Liderul sindicaliştilor din învăţământul mehedinţean a mai arătat că acţiunea demarată se va încheia pe 4 decembrie, când se va întocmi o situaţie exactă în baza formularelor colectate, urmând să se decidă astfel dacă profesorii din Mehedinţi se vor alătura sau nu protestului planificat la nivel de ţară în 9 decembrie.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce i-a cerut Messi arbitrului în Argentina – Elveția. La doar câteva minute a apărut cartonașul roșu. Se citește clar pe buze. Video
Capital.ro
Pleci în străinătate cu copilul? Documentul care nu este acceptat la frontieră, deși mulți îl au la ei
Playtech.ro
Secretul simplu folosit în Grecia și Spania pentru case mai răcoroase fără aer condiționat. Metoda care te ajută să suporți mai ușor canicula
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași casă
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
De unde ar aduce, de fapt, Pescobar fructe de mare și pești: ”Costă mai puțin și încarcă cu vola de acolo!”
MediaFlux
Se suspendă permisul pentru amenzile neplătite. O zi la fiecare 50 de lei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?