Codul galben ar putea fi prelungit până marţi seară, pentru intensificări de vânt

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat că marţi dimineaţă nu va mai fi prelungit codul galben pentru ninsori, dar atenţionarea ar putea rămâne în vigoare până marţi seară, pentru intensificări de vânt.
Iulian Tudor
09 dec. 2013, 10:49
Codul galben ar putea fi prelungit până marţi seară, pentru intensificări de vânt

Ion Sandu a spus, în videoconferinţa cu prefecţii, de la Ministerul Afacerilor Interne, că avertizarea cod galben dată pentru 26 de judeţe, de luni, ora 11.00, până marţi, la ora 9.00, a fost emisă pentru intensificări de vânt şi nu pentru ninsori.

VEZI ŞI PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Cum va fi vremea până în sărbători

„Va ninge, dar nu cantitatea de zăpadă e cea care a determinat emiterea codului, ci vântul, care poate ajunge la 70 de kilometri, iar la munte până la 100 de kilometri pe oră. Marţi, după ora 9.00, aproape sigur nu va mai fi emisă atenţionare pentru zăpadă, dar pentru Carpaţii Meridionali şi sudul Moldovei vor fi atenţionări pentru vânt”, a precizat directorul ANM.

Ion Sandu a mai spus că în 12 decembrie vor mai fi cantităţi de precipitaţii sub formă de zăpadă, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 11.00 şi până marţi, la ora 09.00, va ninge şi se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi în restul zonei montane şi local în Transilvania, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea, o tânără din Pitești, s-a stins din viață la doar 29 de ani. Urma să se căsătorească: „Iubita mea și viitoarea mea soție...”
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România