Schimbări MAJORE în Formula 1, din sezonul viitor. Vettel le consideră ABSURDE

Federaţia Internaţională de Automobilism a adoptat noi reguli pentru sezonul viitor, printre care se numără şi dublarea punctelor acordate la ultima cursă din 2014, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi.
Daniel Spătaru
10 dec. 2013, 17:25
Schimbări MAJORE în Formula 1, din sezonul viitor. Vettel le consideră ABSURDE

Măsura dublării punctelor în ultima cursă sezonului de Formula 1, valabilă atât pentru piloţi cât şi pentru constructori, are rolul de a păstra suspansul până în ultima etapă. În 2012, dacă ar fi fost în vigoare, Fernando Alonso ar fi devenit campion mondial în locul lui Sebastian Vettel. Însă anul acesta nu ar fi putut schimba ierarhia, pilotul german de la Red Bull câştigând titlul mondial cu un avans covârşitor.

Punctele care se acordă la fiecare etapă sunt următoarele: 25 pentru locul I, 18-15-12-10-8-6-4-2 şi un punct pentru locul 10. La Abu Dhabi, punctele ce se vor acorda sunt conform grilei 50-36-30-24-20-16-12-8-4-2.

Tot din 2014, piloţii îşi pot alege un număr de la 2 la 99 pe care să-l poarte pe tot parcursul carierei lor. Numărul 1 va fi rezervat, ca până acum, numai campionului mondial. În cazul în care doi piloţi optează pentru acelaşi număr, prioritate va avea cel care s-a clasat mai bine în ultimul sezon. Regula îi va ajuta pe piloţi şi echipele lor să-şi îmbunătăţească încasările din produsele promoţionale, după modelul folosit în alte sporturi, cum ar fi Cristiano Ronaldo şi marca sa CR7.

De-a lungul timpului şi în sporturile cu motor au existat cazuri celebre de asociere pilot – număr: motociclistul Valentino Rossi şi numărul 46, piloţii de Formula 1 Nigel Mansell – Red 5 şi Gilles Villeneuve – 27.

Greşelile minore comise de piloţi în timpul unui Grand Prix vor fi penalizate cu câte cinci secunde. Modalitatea exactă de aplicare va fi stabilită până la debutul sezonului. Aceasta este o pedeapsă mai mică decât cea din prezent, când cei vinovaţia primeau un „drive-through”, o trecere suplimentară pe la boxe, care de obicei se materialzia cu peste 20 de secunde de penalizare.

Limitarea bugetelor este o altă măsură adoptată, dar va intra în vigoare din 2015. Modalitatea de aplicare urmează să fie stabilită până la finalul lunii iunie 2014.

Campionul modial Sebastian Vettel a declarat deja că nu este de acord cu decizia de dublare a punctelor pentru ultima cursă a sezonului , calificând-o drept absurdă. ”Imaginaţi-vă că la ultima etapă din Bundesliga, ei decid imediat ca punctele să conteze dublu. Este absurd”, a comentat cvadruplul campion mondial.

Asta pedepseşte piloţii care au muncit din greu un întreg sezon. Îmi plac tradiţiile din F1 şi nu înţeleg această nouă regulă”, a adăugat Vettel.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Bomba finalului de an! Mihai Stoica a primit ofertă să plece de la FCSB: „Bani mai mulți decât aici”
Capital.ro
Interdicția motoarelor cu ardere internă. UE face un pas înapoi. Virgil Popescu: E timpul să corectăm o greșeală istorică
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Ce zodii simt nevoia de schimbare înainte de finalul anului
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul