Michelle l-a mâncat pe Obama de ziua ei

Adeptă a hranei şi vieţii sănătoase, "Prima Doamnă" a Statelor Unite şi-a sărbătorit de data aceasta ziua de naştere după gustul soţului ei, căruia îi plac la nebunie hamburgerii. El îi mănâncă din când în când pe furiş, de teamă ca ea să nu-i facă observaţie.
Sânziana Stancu
19 ian. 2012, 11:20
Michelle l-a mâncat pe Obama de ziua ei

Michelle Obama şi-a sărbătorit cea de-a 48-a aniversare la un restaurant  unde se serveşte hamburger „Obama”. Acest sandviş a fost dedicat preşedintelui american de către patronii restaurantului BLT Steak, pe care i-a onorat deseori cu prezenţa lui.

Reţeta respectivă i-a plăcut foarte mult lui Obama. Oficial, burgerul respectiv  se numeşte „American Kobe”, după numele unui oraş din Japonia, devastat în secolul trecut de un mare cutremur.

„American Kobe” sau hamburgerul „Obama” este mare şi are o reţetă specială, foarte gustoasă, cu ingrediente alese. Conţine, între altele, bacon, brânză Cheddar, ketchup de roşii coapte şi muştar, dezvăluie cnsnews.com. Carnea folosită la preparare este de vacă japoneză Wagyu, care este crescută în mod tradiţional cu o dietă specială şi cu masaj, pentru a dezvolta acel ţesut gras care îi face carnea atât de gustoasă.

Escapada aniversară a preşedintelui şi soţiei sale a fost cvasisecretă, cuplul prezidenţial reuşind să scape cu acea ocazie de presa indiscretă. Dar ochi şi urechi sunt peste tot, iar gura lumii vorbeşte. Reţeaua de restaurante BLT Steak a spus că a fost foarte onorată de vizita soţilor Obama, cu ocazia aniversării „Primei Doamne” a Americii şi că ei au petrecut retraşi într-un separeu al restaurantului.

Oficial, s-a spus că perechea prezidenţială nu a mâncat hamburgeri „Obama”, dar în realitate a ales un meniu derivat şi cu porţii mai mari şi mai consistente, optând pentru steak American Wagyu.

Acest meniu a costat 81 de dolari şi este cel de-al doilea meniu scump de pe lista restaurantului, după altul identic, dar cu gramaj mai mare, care costă 92 de dolari. Restaurantul a creat „pentru cunoscători” şi „Biroul Politic al Burgerilor”, în care secţiunea hamburgerilor „Obama” include cinci sortimente.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT