Antonescu: M-am opus legii amnistiei ca să nu se interpreteze că majoritatea îşi protejează oamenii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că, deşi proiectul de lege al amnistiei avea argumente pentru a fi adoptat, nu poate fi aprobat în acest moment ca să nu se interpreteze că actuala majoritate încearcă să protejeze anumiţi oameni aflaţi în faţa instanţelor.
Filip Stan
11 dec. 2013, 19:15
Antonescu: M-am opus legii amnistiei ca să nu se interpreteze că majoritatea îşi protejează oamenii

„Proiectul legii amnistiei nu era lipsit de noimă, avea nişte argumente pentru a fi adoptat, dar tocmai în ideea că scoaterea de sub incidenţă a unor condamnări pronunţate deja sau a unor speţe aflate pe masa instanţei ar putea fi interpretată de opinia publică internă şi internaţională ca o încercare a actualei majorităţi de a-şi proteja nişte oameni aflaţi în faţa instanţelor, asta m-a determinat să spun că nu se poate în acest moment. Nu putem risca acest lucru, legea trebuie să-şi ducă mai departe cursul său, deciziile deja pronunţate sau în curs de pronunţare ale unor instanţe trebuie respectate, indiferent de comentariile, suspiciunile sau (…) îngrijorările noastre”, a afirmat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că aceste decizii nu trebuie anulate printr-un act legislativ.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Horoscop 24 septembrie. Banii, cariera și iubirea intră într-o nouă etapă pentru unele zodii
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte