Fostul deputat Dan Păsat, condamnat definitiv la ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de deputat. 
Iulian Tudor
12 dec. 2013, 12:53
Fostul deputat Dan Păsat, condamnat definitiv la ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Decizia este definitivă, iar Dan Păsat va fi încarcerat.

Fostul deputat s-a predat joi după-amiază, la Secţia 4 Poliţie, de unde va fi transferat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

După ce va fi supus unor examene medicale de către doctorii Arestului Central al Poliţiei Capitalei, Păsat va fi dus la un penitenciar, pentru executarea pedepsei.

Ultimul termen al procesului a avut loc luni, 09.12. 2013, iar judecătorii au amânat sentinţa cu trei zile, potrivit Agerpres.

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat pe 10 aprilie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare, acestuia fiindu-i confiscată şi suma de 1,8 milioane lei.

În acelaşi dosar, primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, Vasile Preda, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani şi opt luni, iar Marin Constantin a primit cinci luni de închisoare cu suspendare, cu patru ani sub supraveghere.

Instanţa i-a obligat pe Dan Păsat, Vasile Preda şi Marin Constantin să plătească în solidar câte 5.000 euro daune către cele două părţi civile din dosar, Ionel Adrian Maria şi Ionel Costin Ionuţ.

Cei trei inculpaţi au declarat recurs.

În aprilie 2011, Dan Păsat, la acea vreme deputat PDL, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de şantaj şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, Vasile Preda, pentru mărturie mincinoasă, şi Marin Constantin – pentru două infracţiuni de şantaj.

Potrivit DNA, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Dan Păsat, sprijinit de Marin Constantin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la data de 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violenţă asupra a doi reprezentanţi ai firmei SC Agro Clas SRL Teleorman.

DNA preciza că ameninţările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentaţi sau a membrilor familiilor acestora – pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Anterior, în cursul lunii noiembrie 2009, Dan Păsat exercitase presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu, pentru ca acesta să rezilieze un contract cu Agro Clas SRL şi implicit să efectueze plăţile aferente derulării contractului către firma deputatului – SC Prod Invest SRL -, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate.

De asemenea, în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, Dan Păsat a efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, pe lângă primarii mai multor localităţi din judeţul Giurgiu (Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului) pentru a-i determina să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să o favorizeze în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive, extindere sediu primărie).

Procurorii susţin că, în acest fel, Păsat a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat, obţinând foloase necuvenite în sumă de peste 1,8 milioane lei. Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de martor, la data de 17 martie 2010, Vasile Preda, primar al comunei Vărăşti, a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, pe 7 octombrie 2010, încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Păsat, însă pe 8 februarie 2011 plenul Camerei inferioare a Parlamentului a respins prin vot solicitarea.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Uluitor! Un tenismen a pierdut aproape întreg premiul obținut la turneul de la Queen’s după ce a înjurat la interviu
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cum poți trăi o lună pe o insulă superbă din Grecia fără să plătești cazarea. Primești și mic dejun, dar există o condiție
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?