Ponta: Modificările Codului Penal şi amnistia să fie discutate şi cu Comisia Europeană

Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie rediscutate cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, înainte să fie aprobate de Parlament, a declarat premierul Ponta.
Iulian Tudor
12 dec. 2013, 13:27
Ponta: Modificările Codului Penal şi amnistia să fie discutate şi cu Comisia Europeană

El a adăugat că a ştiut de Legea amnistiei, pe care o apreciază ca bună dacă nu se referă la infracţiuni de violenţă şi de corupţie, nu şi de modificările la Codul Penal, dar a precizat că dreptul de a legifera revine Parlamentului, iar „isteria” nu se bazează pe o eventuală neconstituţionalitate, ci pe oportunitate.

Premierul a apreciat că este necesar ca aceste două proiecte să fie analizate şi cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu, precum Ministerul Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetul General, dar şi cu oficiali ai Comisiei Europene, dar a insistat asupra faptului că Parlamentului îi revine dreptul de a adopta legi.

Ponta a acuzat totodată o „propagandă mincinoasă” cum că ar fi fost desfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie.

VEZI ŞI Băsescu: Ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România