Fantomele care ne BÂNTUIE. Misterul strigoiului din Medgidia

O femeie din Medgidia a fost dezgropata de rudele sale dupa ce acestea s-au plâns că femeia se transformase în strigoi şi le teroriza. Toată localitatea a fost pusă pe jar.
Alina Costache
29 dec. 2013, 19:59
Fantomele care ne BÂNTUIE. Misterul strigoiului din Medgidia

Povestea strigoiului din Medgidia a început în 2008. Memedali Ghiulten, o musulmancă de 38 de ani, a murit subit, iar rudele spuneau că după înmormântare, femeia a început să-i bântuie şi să le fure din casă. Înainte de moarte, femeia lucrase în Italia, ca menajeră în casa unui preot de la Vatican.

Se pare că ar fi furat din casa acestuia şi a şi jurat strâmb într-un lăcaş catolic, când a fost întrebată despre faptele ei. Numai că furtul şi intratul într-o altă biserică sunt două păcate capitale în religia musulmană, iar rudele au fost convinse că femeia a fost blestemată. La doar două luni de la moarte, au încercat să o dezgroape, dar au fost oprite de poliţie şi jandarmi.

Un an mai târziu, în 2009, procurorii au deshumat-o pe femeie, la cererea fiului acesteia, iar descoperirile au fost sinistre. Cadavrul nu mai avea inimă, iar în zona pieptului avea răni adânci. Lângă cadavru au fost găsite ţăruşul cu pricina, dar şi măşti, vată şi haine. Se presupune că între cele două deshumări a mai avut loc o alta, în care rudele şi-au dus la bun sfârşit planul.

„La exhumarea oficială am găsit ce a rămas de la cea neoficială, un obiect de 40 şi ceva de centimetri, grosime cam de 7 cm, l-am ridicat ca mijloc de probă. Dimensiunile se potrivesc perfect cu gaura din pieptul defunctei”, spunea la vremea respectivă procurorul Teodor Niţă.

Fiul femeii a făcut plângere penală, iar rudele acesteia au fost condamnate pentru profanare de morminte. Fostul deputat Metin Cerchez care a asistat la deshumare a fost acuzat de procurori ca a instigat rudele femieii, dar si pe localinici sa ii înfigă un ţăruş în inimă decedatei. Cerchez a primit un an de închisoare cu suspendare pentru profanare de morminte.

Fostul deputat moderase la OTV tot serialul despre strigoi şi chiar milita, în direct, pentru înfigerea ţăruşului în inima femeii.

Pentru a scăpa de fantome, oamenii din Medgidia au cerut ajutorul imamului din localitate, dar si al politiei. Localnicii povestesc cum li se intâmplă lucruri ciudate din senin.

Femeia lucrase în Italia, unde era menajera unui preot catolic, de unde se pare că ar fi furat mai multe cruciuliţe şi obiecte de aur. Totuşi, aceasta a jurat într-o biserică din Vatican că nu a luat nimic din casa preotului şi s-a întors în România. După doar două săptămâni, a murit subit, iar rudele s-au alarmat. Convinşi că femeia a fost blestemată pentru că a furat şi pentru că, musulmană fiind, a intrat într-un lăcaş catolic, s-a născut legenda strigoiului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Misterul din spatele dispariției fraților Marius și Mihai din Râșnov. De ce au refuzat micuții să se mai întoarcă acasă. Ancheta se complică după găsirea lor: „În 2025, s-a întâmplat la fel”
Capital.ro
UPDATE. Dezamăgire pentru maghiarii din Transilvania. Budapesta a negat anunțul: Nu ne asumăm acest rol dincolo de granițele Ungariei
Playtech.ro
Cum să economisești bani fără să renunți la confort. Metode simple pentru orice buget
Adevarul
Imagini din timpul atacului de la Dineul Corespondenților: filmarea a fost publicată
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Alba a sfârșit spulberat de tren! Cum au arătat ultimele clipe din viața sa și de ce nu ar fi reușit să se salveze
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a intervenit pentru un fotbalist acuzat că schimba valută în baie la Athenee Palace: ”Diliule la cap, așa prost sunt?”
MediaFlux
Ce să NU faci de 1 mai! Tradiții și obiceiuri păstrate în România înainte să devină Ziua Muncii
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR