Clipe de groază pe autostradă. Un autocar cu români a fost cuprins de flăcări VIDEO

Un autocar la bordul căruia se aflau 44 de cetăţeni români care mergeau în Germania a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Ungaria. Din fericire, oamenii au reuşit să se salveze. Autocarul cu toate bagajele lor au ars însă în totalitate.
Filip Stan
30 dec. 2013, 08:30
Clipe de groază pe autostradă. Un autocar cu români a fost cuprins de flăcări VIDEO

Autocarul cu români a luat foc în zona localităţii Lebeny din nord-vestul Ungariei.

Pe drum, în jumătatea din spate a autocarului era foarte cald, iar în partea din faţă oamenii erau nevoiţi să stea îmbrăcaţi, ca afară. Până la urmă au cerut şoferului să ridice temperatura şi imediat am simţit că maşina s-a umplut de fum. Şoferul a oprit într-o parcare. Am coborât cu toţii. Unul dintre pasageri a vrut să-şi scoată bagajul din cală şi când a deschis uşa a observat că totul era cuprins de flăcări. Ne-am îndepărtat cu toţii de locul incendiului şi la foarte scurt timp întregul autocar a luat foc„, a declarat pentru ziarulunirea.ro unul dintre pasageri.

Şoferii şi toţi pasagerii au evacuat autocarul nevătămaţi, iar, ulterior, au fost cazaţi de autorităţile ungare în clădirea unei şcoli din apropiere. Firma transportatoare a trimis un autocar de rezervă, care a ajuns la faţa locului duminică dimineaţă, pentru a prelua cetăţenii români şi a-i transporta la destinaţie.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă toţi pasagerii au rămas fară bagaje, ele făcându-se scrum odată cu autocarul. Pentru bagajele distruse pasagerii au primit câte 100 de euro, reprezentând avansul din despăgubirea datorată de firma care deţine autocarul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România