Accident grav. Un tren care transporta petrol a deraiat. Incendiul se vede de la 25 de kilometri VIDEO

Un tren cu 106 vagoane, aparţinând companiei feroviare Burlington Northern and Santa Fe (BNSF) Railway, a deraiat în jurul orei locale 14.10 (22.10, ora României), în vestul orăşelului Casselton, în statul american North Dakota, potrivit unui purtător de cuvânt al BNSF, Amy McBeth.
Alina Costache
31 dec. 2013, 06:21
Accident grav. Un tren care transporta petrol a deraiat. Incendiul se vede de la 25 de kilometri VIDEO

Un tren cu cereale a deraiat şi a lovit trenul care transporta ţiţei, provocând deraierea acestuia, a declarat McBeth, adăugând că nu cunoaşte detalii despre destinaţiile trenurilor intrate în coliziune.

Fumul de la incendiu poate fi observat la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri. Potrivit site-ului Inforum.com, aproximativ zece vagoane din cele 106 au fost cuprinse de flăcări.

În urma acestui accident nu au fost înregistrate victime.

La faţa locului se află mai multe echipe de salvare. Din cauza intensităţii incendiului, pompierii au fost nevoiţi să lase vagoanele să ardă, ceea ce ar putea dura cel puţin 12 ore, relatează CNN.

De asemenea, a fost emis cod roşu de alertă. Locuitorii oraşului au fost sfătuiţi să nu-şi părăsească casele, iar sudul oraşului Casselton a fost evacuat.

Departamentul de pompieri din Casselton nu a precizat câte vagoane au fost implicate în acest accident.

Eva Fercho, o locuitoare a oraşului Casselton, a afirmat că „cerul este complet negru din cauza fumului”.

Jurnalista Gretchen Hjelmstad, de la cotidianul american Valley News, a relatat că „flăcările depăşesc înălţimea de 30 de metri”, iar o altă jurnalistă a afirmat că la locul accidentului au loc explozii.
„Am văzut o a treia explozie, iar vagoanele continuă să ia foc”, a relatat ea.

Anchetatorii încearcă să stabilească cauzele acestui accident.

Casselton, cu o populaţie de 2.400 de locuitori, este oraşul din care provine actualul guvernator al statului North Dakota, Jack Dalrymple şi alţi patru predecesori ai săi.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Marius Șumudică, dialog uluitor cu un jucător de la CFR Cluj: „Mister, n-am avut nici bani de motorină!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Apropiații, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte