Doliu în lumea literară. Un cunoscut poet român a murit în prima zi a anului, la 59 de ani

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri, la ora 9.30, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a anunţat Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.
Alina Costache
01 ian. 2014, 11:33
Doliu în lumea literară. Un cunoscut poet român a murit în prima zi a anului, la 59 de ani

Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală şi va fi înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu.

Poetul Traian T. Coşovei, născut pe 28 noiembrie 1954, a aparţinut generaţiei literare optzeciste.

A absolvit Facultatea de Filologie (secţia română-engleză) în 1978, cu o lucrare despre Beat Generation, poezie americană contemporană. De asemenea, Traian T. Coşovei a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, se arată pe site-ul humanitas.ro.

A debutat în presa literară în 1978, în revista România Literară, iar debutul editorial a avut loc în 1979, la Cartea Românească. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1980.

Începând din 1996 a lucrat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de MNLR. În anul 2002 a înfiinţat Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză. În 2002 a participat ca redactor pentru limba engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu. În 2003 a devenit coordonator editorial al site-ului www.calendarnichita.ro, dedicat Anului Nichita Stănescu. Din 1998 a iniţiat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri” (prelecţiuni în spiritul junimist) – acţiune ce reuneşte personalităţi marcante ale culturii române contemporane.

Printre cărţile publicate se numără „Ninsoarea electrică” (editura Cartea Românească, 1979) „1, 2, 3 SAU…” (editura Albatros, 1980), „Cruciada întreruptă” (editura Cartea Românească, 1982), „Aer cu diamante – împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan (editura Litera, 1982), „Poemele siameze”, (editura Albatros, 1983), „În aşteptarea cometei” (editura Cartea Românească, 1986), „Rondul de noapte” (editura Militară, 1987), „Pornind de la un vers (critică literară)” (editura Eminescu, 1990), „Bătrâneţile unui băiat cuminte” (editura Pontica, 1994), „Mickey Mouse e mort” (editura Cartea Românească, 1994), „Percheziţionarea îngerilor” (editura Crater, 1998), „Lumină de la frigider” (editura Cartea Românească, 1998), „Bună dimineaţa, Vietnam!” (editura Călăuza, 1999), „Hotel Urmuz (critică literară)” (editura Călăuza, 2000), „Mahalaua de azi pe mâine” – împreună cu Dan Mircea Cipariu – (editura Vinea, 2000), „Les annees folles du socialisme” – împreună cu Ştefania Coşovei – (Asociaţia Scriitorilor & editura Eminescu, 2000), „Pisica neagră, pisica moartă” – împreună cu Bogdan O. Popescu – (editura Crater, 2001), „Institutul de glasuri” (editura Cartea Românească, 2002), „Vânătoarea pe capete” (editura Libra, 2002), „Greva căpşunelor” (editura Libra 2004), „La formarea ideilor” (editura Contemporanul Ideea Europeană, critică literară, 2005), „Băutorii de absint”, antologie de poezie – împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop – (editura Paralela 45, 2007), „Motocicliştii spaţiali” – împreună cu Ioana Mănescu – (editura Tracus Arte, 2008), „Poeţii marilor oraşe”, critică literară (editura MNLR, 2008), „Aerostate plângând” (editura Tracus Arte, 2010).

Traian T. Coşovei a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor, în 1979, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, în 1994, pentru volumul „Bătrâneţile unui băiat cuminte”, marele premiu „Ion Vinea”, în 1996, premiul Academiei „Carpatica”, în 1996, premiul Academiei Române pentru poezie, în 1996, premiul internaţional „Nichita Stănescu”, în 2000, şi titlul de Autorul anului 2002 – acordat de APLER pentru volumul de poezie „Vânătoarea pe capete”.

De asemenea, Traian T. Coşovei a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer, în 2004, şi a obţinut premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de poezie „Greva căpşunelor”, premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis, în 2005, şi premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de critică literară „Poeţii marilor oraşe”, în 2008.

 

DailyBusiness
Generaţia Z aplică pentru locuri de muncă în format fizic pentru că se simte singură
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Gigi Becali, câștig record la ruletă cu „câțiva firfirici” împrumutați de la vărul Giovanni. Câți bani a obținut patronul FCSB: dezvăluirile lui Dumitru Dragomir
Capital.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2025. Ceasul se dă înapoi cu o oră, ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Două nume importante vor șefia fotbalului românesc. Cine îi ia locul lui Gino Iorgulescu
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Când începe anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a făcut noi declarații: „Îmi este foarte greu să fac predicţii”
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
Mașina ”de oraș” a legendarului Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Prețul cerut și cum arată superbul Mercedes 190E din 1985
MediaFlux
Lovitură pentru românul cu cea mai mare pensie! A pierdut mii de euro din suma primită lunar
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani