Decizie istorică în SUA: „coffee shops” unde se poate consuma legal marijuana

Adepţii canabisului din Statele Unite pot consuma legal marijuana în scopuri recreative de la 1 ianuarie în două state din vestul ţării, Colorado şi Washington.
Alina Costache
02 ian. 2014, 14:32
Decizie istorică în SUA:

O lege votată în noiembrie prevede deschiderea în aceste două state a primelor „coffee-shops”, unde consumatorii vor putea să cumpere legal, cu condiţia să aibă cel puţin 21 de ani, până la 28 de grame de canabis la fiecare vizită.

Această lege este o premieră pe continentul american, unde politica de până în prezent combina interdicţia şi reprimarea pentru consumatori cu lupta împotriva producătorilor şi traficanţilor, în special în centrul şi sudul continentului.

Dar şi acolo lucrurile sunt pe cale să se schimbe. În mai, Organizaţia Statelor Americane (OEA), care regrupează toate ţările de pe continentul american cu excepţia Cubei, a publicat un raport care invită la studierea unei eventuale legalizări a canabisului pentru a le tăia creanga de sub picioare traficanţilor.

Iar la 10 decembrie, Senatul uruguayan a aprobat o lege care legalizează producţia şi vânzarea de canabis în Uruguay sub autoritatea statului, care va intra în vigoare în primul semestru al lui 2014.

Citeşte şi: Uruguay devine prima ţară din lume care legalizează producţia şi vânzarea canabisului
În America de Nord, Mexicul a început să ia în considerare această posibilitate, în timp ce Canada, până acum foarte represivă, şi-a relaxat uşor poziţia, intenţionând să se limiteze la o simplă amendă dată consumatorilor de canabis în locul urmăririlor în justiţie.

În Statele Unite, un sondaj recent arată că toleranţa a crescut în rândul tinerilor pentru un drog totuşi ilicit şi considerat adictiv. Potrivit acestei anchete, mai puţin de 40 la sută dintre elevii din ultimul an de liceu consideră canabisul periculos, faţă de 44 la sută cu un an înainte, iar 23 la sută au afirmat că au fumat în luna dinaintea sondajului, faţă de 36 la sută în ultimele 12 luni.

Miercuri, la deschiderea magazinelor, cei cu vârste de peste 21 ani vor putea să consume legal canabis, cu condiţia să meargă în Colorado şi statul Washington. Unele companii oferă deja călătorii organizate.

Sperând să arate calea celorlalte state, cultivatorii de canabis îşi freacă mâinile, în timp ce autorităţile sunt nerăbdătoare să strângă primele impozite pe această nouă activitate comercială.

Consumul de canabis în scopuri medicale este deja legal şi reglementat în 19 state americane. Iar în majoritatea, consumul în scopuri recreative nu este considerat un delict.

Dar Colorado şi Washington au făcut un pas înainte punând în aplicare un sistem în care autorităţile locale vor supraveghea distribuţia şi vânzarea de marijuana pentru simpla plăcere a consumatorilor.

În Colorado, celebru pentru staţiunile sale de schi, autorităţile au acordat licenţe pentru 348 de magazine, iar statul Washington a primit 3.746 de cereri dintre care 867 pentru magazine, potrivit Seattle Times, care face apel la prudenţă într-un editorial.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Spitalul Sf. Spiridon, reacție neașteptată în cazul femeii care a murit în timp ce o pacientă suna disperată la 112 după ajutor. De ce a întârziat medicul
Capital.ro
Ungurii vor autonomia Ținutului Secuiesc. Consiliera lui Viktor Orban: Secuii nu renunţă la limba, cultura, tradiţiile, drepturile lor
Playtech.ro
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei carburanţilor
Adevarul
România, țintă pentru Iran în prima linie a războiului? General NATO: „Apărarea bazei Kogălniceanu va începe încă din Turcia”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă de propriul fiu chiar de 8 Martie. Povestea femeii care a încercat să-și salveze copilul, dar a sfârșit într-o tragedie cumplită
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Kate Middleton a fost DIAGNOSTICATĂ cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Greu să lucrezi cu unul ca el!”. Dinamo a dat afară un jucător important din motive disciplinare: ”Are probleme cu caracterul”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noi controale la români. Cine sunt primii vizați
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj