EXPLOZIE puternică, la periferia Beirutului: Cel puţin cinci morţi

Cel puţin cinci persoane au fost ucise într-o explozie produsă de un atentat cu maşină-capcană, joi, la periferia de sud a Beirutului, acesta fiind al patrulea atac ce vizează acest bastion al mişcării şiite Hezbollah din iulie, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Alina Costache
02 ian. 2014, 15:13
EXPLOZIE puternică, la periferia Beirutului: Cel puţin cinci morţi

Acest atentat are loc la mai puţin de o săptămână de la atentatul cu maşină-capcană în care a fost ucis, la 27 decembrie, la Beirut un consilier al fostului premier Saad Hariri, Mohammad Chatah, ostil Hezbollah şi regimului lui Bashar al-Assad din Siria vecină.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Informaţii ANI, o maşină de teren „a explodat pe strada foarte frecventată Al-Aarid din cartierul Haret Hreik”, la periferia de sud a Beirutului.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite în atentat, potrivit unui bilanţ provizoriu„, a anunţat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Posturile de televiziune au prezentat imagini cu faţadele distruse ale clădirilor şi cel puţin două maşini carbonizate.

O mulţime panicată şi în stare de şoc s-a adunat în jurul locului atentatului, o zonă dens populată, în timp ce serviciile de salvare încercau să îşi croiască drum.

Atentatul s-a produs în jurul orei 16.15 (16.15 ora României) la Al-Aarid, o zonă comercială.

Potrivit televiziunii Hezbollah Al-Manar, atentatul s-a produs la „200 de metri de Consiliul politic al Hezbollah”, excluzând că acesta ar fi fost vizat de atentat.

„Atentatul a vizat fără discriminare o zonă rezidenţială”, a afirmat postul de televiziune, cerându-le locuitorilor să se îndepărteze, de teama unui al doilea atentat, aşa cum s-a întâmplat în faţa ambasadei Iranului în noiembrie, dar şi pentru a permite echipelor de salvare să vină să ajute răniţii.

Mai multe atentate au afectat Beirutul şi nordul Libanului începând din iulie, majoritatea vizând bastioanele Hezbollah, mişcare ai cărei membri luptă alături de armata regimului sirian împotriva rebelilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Liberalul care a rezistat tuturor schimbărilor de putere. Cum a ajuns Cătălin Predoiu omul-cheie din spatele negocierilor pentru noul Guvern
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Consumul românilor se prăbușește. România revine la nivelurile din pandemie. Ce înseamnă asta pentru economie
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi