Inspecţia Judiciară analizează dacă există tergiversări în sesizările trimise de Guvern la DNA

Inspecţia Judiciară analizează dacă sunt întârzieri nejustificate în verificarea sesizărilor trimise la DNA de Corpul de control al premierului, după ce Victor Ponta a spus că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.
Filip Stan
09 ian. 2014, 12:57
Inspecţia Judiciară analizează dacă există tergiversări în sesizările trimise de Guvern la DNA

Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea, a declarat joi, că în urma sesizării primite de la Consiliul Superior al Magistraturii, IJ va analiza dacă au fost aduse atingeri sistemului judiciar prin declaraţiile făcute de premier luni. În cadrul acestor verificări, vor fi avute în vedere şi declaraţiile premierului Victor Ponta privind sesizările trimise de Guvern la DNA, informează Mediafax.

Nu vom verifica modul în care au fost instrumentate dosarele sau cum au fost soluţionate, ci dacă au fost tergiversări nejustificate„, a spus Tamara Manea.

Potrivit sursei citate, se va verifica în ce măsura afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt reale.

„Premierul, în cadrul unei emisiuni televizate, a făcut referire la mai multe dosare. Modalitatea prin care se va face verificare o va alege inspectorul”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.

Tamara Manea a precizat că verificările nu vizează modul în care au fost instrumentate dosarele lui Adrian Năstase.

„Direcţia Naţională Anticorupţie a instumentat dosarul lui Adrian Năstase, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie în acest sens. Nu vor fi făcute verificări la acestea”, a adăugat Manea.

Judecătorului Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a declarat că, în cadrul sesizării Inspecţiei Judiciare, s-a mers pe două paliere. Astfel, prima dintre acestea se referă la afirmaţia premierului, conform căreia Adrian Năstase a fost condamnat politic, iar cea de-a doua are legătură cu mai multe sesizări pe care le-a făcut premierul la DNA, cu privire la anumite fapte de corupţie.

„Nu se analizează soluţia sau modul în care a fost făcută ancheta, ci dacă sunt sesizate întârzieri nejustificate”, a spus Dumbravă.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, marţi, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale. În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, Secţia pentru judecători a CSM arată că declaraţiile premierului au caracter politic, „iar în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, Consiliul nu poate interveni în disputele de natură politică”.

Inspecţia judiciară urmează să stabilească dacă afirmaţiile premierului Victor Ponta au adus atingere independenţei sistemului judiciar.

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Premierul Victor Ponta a afirmat, la România TV, că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei şi Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.î

El a arătat că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

Întrebat dacă concluzia este că în România justiţia nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: „Nu, este o justiţie generalizantă şi greşită. Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că – şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred că unul din obiectivele strict personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar”.

În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko şi a apreciat că este „o chestie ciudată” atunci când aceiaşi judecători de la Curtea Supremă achită în unanimitate şi, ulterior, condamnă tot în unanimitate.

Înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul Zambaccian, premierul Victor Ponta declara că este o mare nedreptate ca Adrian Năstase să fie hăituit o viaţă întreagă de „sistemul lui Traian Băsescu”, având în vedere toate lucrurile „bune şi importante” pe care fostul premier le-a făcut pentru ţară.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
România conspirațiilor. Cum s-a transformat explozia din Rahova într-o armă de manipulare: „A apărut o sectă, Secta turului II”
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Prioritate la trecerea de pietoni când sensurile sunt despărțite de separator. Ce riscă șoferii care nu respectă legea în 2025
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
Antonia Dumitru, o tânără învățătoare, a devenit virală după ce le-a cerut 'chirie' elevilor săi pentru locul din bancă
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave! Susține că FCSB a aranjat la pariuri meciul cu Metaloglobus: ”Totul e făcut prin 2 oameni! Becali e interlop, infractor, pușcăriaș”
MediaFlux
Decizie privind ratele românilor. BNR a anunțat ce se întâmplă cu dobânda cheie
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi