Dispariţia marilor carnivore ameninţă întreg ecosistemul planetar

Dispariţia progresivă a marilor carnivore, cum ar fi leii, lupii sau pumele, ameninţă ecosistemul planetar, avertizează o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, care a lansat joi un apel pentru protejarea acestor animale de pradă.
Cristina Dinu
10 ian. 2014, 15:10
Dispariţia marilor carnivore ameninţă întreg ecosistemul planetar

La peste 75% din cele 35 de specii de mari carnivore se constată scăderi ale populaţiilor, iar 17 dintre ele ocupă în prezent doar o jumătate din teritoriul ocupat iniţial, arată studiul publicat vineri în revista americană Science şi citat de Agerpres.

Marile carnivore au fost deja exterminate în multe ţări dezvoltate din Europa Occidentală şi îndeosebi în estul Statelor Unite, iar oamenii de ştiinţă deplâng acest fenomen. Ei subliniază rolul crucial al acestor specii în menţinerea delicatului echilibru al ecosistemelor. ‘La scară planetară pierdem marile carnivore’, spune William Ripple, profesor la Universitatea de Stat din Oregon şi principalul autor al studiului.

„Multe animale sunt ameninţate, în condiţiile reducerii rapide a habitatului lor. Majoritatea lor riscă să dispară, local sau la scară globală”, adaugă el, considerând că este „paradoxal că aceste specii dispar în momentul când devenim conştienţi de importanţa lor în menţinerea echilibrului ecologic”.

Oamenii de ştiinţă americani, europeni şi australieni apreciază că trebuie lansată o iniţiativă mondială pentru reintroducerea acestor animale în natură şi reconstituirea populaţiilor, după modelul ‘Large Carnivore Initiative’ din Europa, care vizează reintroducerea lupilor, a râşilor şi a urşilor bruni în habitatul lor natural.

Cercetările au arătat că scăderea numărului de exemplare de puma şi lupi din parcul Yellowstone a dus la creşterea populaţiilor de animale care se hrănesc cu frunze şi arbuşti, cum ar fi cervidele. Fenomenul perturbă dezvoltarea vegetaţiei şi afectează păsările şi mamiferele mici, precizează autorii studiului.

În Europa, dispariţia râşilor a dus la înmulţirea excesivă a căprioarelor şi iepurilor, în timp ce scăderea populaţiilor de lei şi leoparzi din Africa a determinat explozia numărului de babuini, care distrug recoltele şi atacă turmele.

Reducerea numărului de vidre din Alaska a dus la creşterea puternică a populaţiilor de arici de mare şi la scăderea cantităţii de alge brune, cu care se hrănesc aceştia.

„Natura este interdependentă. Studiile arată cum o specie le afectează pe celelalte, în diferite moduri, şi ansamblul ecosistemului'” spune William Ripple. Astfel, evitarea unei suprapopulări cu erbivore permite florei forestiere să se dezvolte mai bine, lucru care contribuie la combaterea încălzirii climatice.

Autorii recunosc în schimb că oamenii vor fi foarte greu de convins de necesitatea reintroducerii pe scară largă a acestor animale de pradă, de care sunt speriaţi şi împotriva cărora luptă de multă vreme ca să îşi apere turmele şi comunitatea. Astfel, asociaţiile americane de apărare a faunei şi florei nu au reuşit să împiedice suprimarea protecţiei federale a lupilor în statele Montana şi Idaho în 2011, urmate în 2012 de Wyoming, măsură luată la presiunea crescătorilor de animale.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Imaginea cu care Cristiano Ronaldo a înnebunit internetul! A devenit virală la scurt timp după publicare și a adunat milioane de aprecieri
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Cel mai căutat job în România în 2025. Salariul depășește 12.000 de lei. Nu este vorba despre IT
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Nicușor Dan anunță un referendum care zdruncină totul. Ce vrea președintele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet