Cine beneficiază anul acesta de prime de sărbători

Anul acesta vor beneficia de prime de sarbători bugetarii şi angajaţii care activează în domeniile telefoniei şi IT&C. Pentru că vor avea un program încărcat, lucrătorii din retail vor fi şi ei recompensaţi.
Nicu Stan
31 oct. 2011, 11:21
Cine beneficiază anul acesta de prime de sărbători

Ca şi anul trecut, cei ce vor avea mai mulţi bani de sărbători în buzunare, chiar mai mulţi ca anul trecut, vor fi cei care lucrează în domeniile unde criza a fost mai blândă. ,,Anul acesta, din semnalele pe care le avem de la firmele colaboratoare din domeniul IT&C şi al telefoniei, primele vor fi mai mari ca cele de anul trecut cu aproximativ 5%. Chiar şi aşa, nu va fi atinsă valoarea stimulentelor de dinainte de criză,” a declarat pentru RTV.net Mihaela Tudorancea, managing partner Nefertiti Human Capital Consulting.

Domeniile în care angajaţii nu vor beneficia de prime de sărbători sunt cele din construcţii şi din industria uşoară. ,,În aceste două ramuri, acordarea primelor se va face doar în cazuri excepţionale. Nu vor fi acordate prime decât acelor angajaţi care au merite deosebite. Deasemenea, lucrătorii din retail este posibil să fie recompensaţi la sfârşit de an datorită programului încărcat de sărbători,” precizează Mihaela Tudorancea.

Angajaţii de la stat vor primi ca în fiecare an prime de sărbători. ,,Deocamdată este prea devreme, dar foarte probabil, ca în fiecare an, bugetarii vor primi bani de Crăciun,” a prognozat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Afla.

Acordarea de prime de sărbători poate fi un motiv de economie pentru firme. ,,E o probă de optimizare fiscală prin care firmele pot face oarecare economii prin scutirea de la plată a anumitor impozite,” a precizat George Butonoiu, directorul firmei de headhunting cu acelaşi nume.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte