Spitalul Orăşenesc din Năsăud riscă să fie ÎNCHIS. Datoriile unităţii depăşesc 400.000 de lei

Spitalul Orăşenesc din Năsăud are datorii de peste 400.000 de lei la medicamente, materiale sanitare, reactivi, alimente şi utilităţi, senatorul PNL Ioan Deneş anunţând luni, într-o conferinţă de presă, că există riscul ca unitatea medicală să fie închisă.
Iulian Tudor
13 ian. 2014, 15:24
Spitalul Orăşenesc din Năsăud riscă să fie ÎNCHIS. Datoriile unităţii depăşesc 400.000 de lei

Potrivit unui document înmânat presei de senatorul Ioan Deneş şi întocmit de conducerea Spitalului Orăşenesc Năsăud, la sfârşitul anului 2013 unitatea medicală avea datorii de peste 400.000 de lei, din care restanţe în valoare de 241.801 lei, scrie Mediafax.

„Valoarea datoriilor neachitate (la sfârşitul anului 2013 – n.r.) pentru bunuri şi servicii este de 407.299 lei, din care 241.801 lei sunt peste termenul de scadenţă. Din aceste datorii restante, ponderea cea mai mare o au cele pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi, alimente, utilităţi şi cheltuieli de întreţinere”, se arată în documentul semnat de managerul spitalului, Adrian George.

Potrivit sursei citate, valoarea serviciilor medicale spitaliceşti contractate în 2013 de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud (CJAS) cu spitalul din Năsăud a fost de 5,5 milioane de lei, ceea ce acoperea tratamentul pentru 6.977 de bolnavi, însă CJAS a decontat servicii doar pentru 4.819 cazuri.

„Dacă am fi primit banii şi pentru celelalte cazuri, am fi avut suficienţi pentru a ne acoperi datoriile peste termenul de scadenţă, respectiv de 241.801 lei”, se arată în comunicatul spitalului năsăudean.

Conform documentului prezentat, conducerea spitalului din Năsăud a solicitat autorităţilor locale şi judeţene ajutorul „în vedea decontării acestor cazuri şi a renegocierii «omenoase» a contractului pe 2013 având în vedere că spitalul deserveşte 23 de comune cu 120.000 de locuitori„.

Citeşte şi Datorii URIAŞE la mai multe spitale. Directorii, înlocuiţi de Ministerul Sănătăţii

„Eu, ca şi senator în Colegiul 2 din care face parte oraşul Năsăud, am sesizat conducerea CJAS în legătură cu problemele spitalului năsăudean, dar nu s-a întâmplat nimic. (…) Reiese clar că acest spital e subfinanţat. Din răspunsul pe care eu l-am primit de la CJAS Bistriţa-Năsăud a reieşit că s-ar putea să fie o problemă de management. Eu spun din capul locului că nu am competenţa de a mă pronunţa în acest sens, dar cred că lucrurile trebuie clarificate din acest punct de vedere. Sper să avem un răspuns cât mai rapid, pentru ca să vedem ce e de făcut cu acest spital. Ce ştim clar este că spitalul riscă să se închidă, ceea ce nu e nici corect, nici indicat pentru că el deserveşte o zonă foarte mare a judeţului”, a spus Ioan Deneş.

Preşedintele director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat pentru Mediafax că Spitalul Orăşenesc Năsăud ar putea deveni centru multifuncţional, „cu altfel de tarife şi condiţii care nu vor fi la fel de stricte ca la spital”.

„Spitalul din Năsăud degeaba are secţie de chirurgie. Nu are anestezist, nu poate asigura gardă permanentă şi atunci nici nu face nu ştiu ce servicii, decât pansamente şi mai ştiu eu ce. Ca atare, nu are grad de complexitate mare la cazurile rezolvate şi are tarife mici. Asemenea spitale vor fi transformate în centre multifuncţionale cu spitalizare de zi. Vor spitaliza timp de 24 de ore pacienţii care le vin în regim de urgenţă, chiar şi cronici, iar dacă este necesară spitalizarea pe termen lung, să fie transferaţi la spitale cu personal şi dotarea necesară”, a spus Camelia Ilişuan.

Citeşte şi Buşoi: Din 2014 spitalele vor fi sancţionate dacă pun pacienţii să-şi cumpere medicamente

DailyBusiness
Când începe școala. Anunțul făcut de ministrul Educației după ce profesorii au anunțat că vor boicota începutul de an școlar: ”Nu cred că vor fi şcolile goale”
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Tania Budi a făcut furori în costum de baie! Imagini incendiare cu vedeta în vârstă de 57 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e fundașul central pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB: „E înalt, dă bine cu capul!”. Ce spune despre Ngezana și Dawa
Capital.ro
Anunț despre pensii. Premierul Ilie Bolojan vine cu clarificări: Este o măsură de echilibru și de normalitate
Playtech.ro
Se poate stabili pensie de întreţinere fără divorţ? Răspunsul unui avocat celebru
Adevarul
Cum atacă grăsimea viscerală „ascunsă” organele interne: videoclipul viral care șochează internetul. Pericol și pentru persoanele slabe
wowbiz.ro
Doliu în lumea boxului! A murit Joe Bugner, fostul campion la categoria grea. Și-a dat ultima suflare la 75 de ani, la azil
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. Unde a stat cel mai căutat criminal din România în tot acest timp
Cancan.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. IREAL unde și-a improvizat un 'adăpost' criminalul Andei
iamsport.ro
Ei sunt ”greii” de la Chiajna care vor să scape de Nicolae Dică. S-au purtat discuții și cu alți antrenori
MediaFlux
Veste majoră pentru toți românii care plătesc facturi!
stirilekanald.ro
Ascunzătoarea lui Emil Gânj, găsită de polițiști! Ucigașul și-a construit un „adăpost” sub pământ
substantial.ro
Ilie Bolojan anunță măsuri extreme: „Vom fi forțați să desființăm localități care…”