Vicepreşedintele CSM, despre decizia CCR: Poate de data aceasta vom fi şi noi consultaţi

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe Muscalu, a declarat miercuri că se aştepta ca CC să decidă că modificările aduse Codului Penal sunt neconstituţionale, precizând că, odată cu retrimiterea actelor nromative în Parlament, poate va fi şi CSM consultat.
Iulian Tudor
15 ian. 2014, 12:58
Vicepreşedintele CSM, despre decizia CCR: Poate de data aceasta vom fi şi noi consultaţi

„În această situaţie (neconstituţionalitatea modificărilor aduse Codului Penal, n.r.), legile se vor întoarce în Parlament şi vor fi lansate în dezbatere publică. Poate de data aceasta vom fi consultaţi şi noi. Mărturisesc că mă aşteptam la o astfel de decizie din partea Curţii Constituţionale”, a spus vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procurorul Gheorghe Muscalu a precizat că CSM a avut o reacţie fermă cu privire la modificările adoptate de Camera Deputaţilor în cazul Codului Penal, potrivit Mediafax.

„Prin decizia pe care a luat-o Plenul CSM, imediat după ce modificările au trecut de Camera Deputaţilor, am stabilit foarte clar că nu pot fi create avantaje şi discriminări în aplicarea legii. În ceea ce priveşte graţierea şi amnistia, chiar dacă se decid în Parlament, ele trebuie făcute şi întemeiate foarte bine, în raport de consecinţe şi de intrarea în vigoare a noilor coduri”, a mai spus Muscalu.

Judecătorii Curţii Constituţionale au discutat, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, cu privire la dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative (actualul Codul Penal şi noul Cod Penal) şi la articolul unic din Legea pentru modificarea articolului 253 indice 1 din Codul Penal.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, că modificările aduse Codului Penal sunt neconstituţionale.

Astfel, CC a admis obiecţia şi a constatat neconstituţionalitatea articolului I punctul 5 şi articolului II punctul 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care înlătură din categoria funcţionarilor publici şi a funcţionarilor pe preşedintele României, pe deputaţi şi senatori, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţate de la bugetul de stat.

„Aceste dispoziţii încalcă art.1 alin.(1) şi (5) din Constituţie referitor la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art.16 alin.(1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, precum şi art.11 alin.(1) privind obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele internaţionale”, se arată într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale remis agenţiei MEDIAFAX.

De asemenea, judecătorii constituţionali au constatat neconstituţionalitatea articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 253 indice 1 din Codul Penal, care înlătură funcţionarii publici din sfera subiecţilor activi a infracţiunii de conflict de interese şi care exceptează din categoria actelor incriminatoare emiterea, aprobarea, adoptarea şi semnarea actelor administrative, precum şi cele care privesc creaţia, dezvoltarea, pregătirea ştiinţifică, artistică, literară şi profesională.

„Aceste dispoziţii încalcă art.1 alin.(1) şi (5) din Constituţie referitor la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art.16 alin.(1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, precum şi art.11 alin.(1) privind obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele internaţionale”, a precizat Curtea Constituţională.

Judecătorii constituţionali au constatat şi neconstituţionalitatea articolului I punctul 2 şi articolului II punctul 5 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, privind modificarea articolului 741 din actualul Cod Penal, respectiv a articolului 309 indice 1 din noul Cod Penal, dispoziţii care reglementează o cauză de reducere şi de înlocuire a pedepselor pentru anumite infracţiuni, denumite generic „infracţiuni prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil în bani”, potrivit CC.

„Aceste dispoziţii sunt neconstituţionale raportat la art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie referitoare la statul de drept, obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea normelor, art.21 privind accesul liber la justiţie şi art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”, a precizat sursa citată.

Modificări la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 au provocat cel mai mare scandal din justiţie de anul trecut. Prin una dintre modificări, preşedintele şi parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul cu o seară înainte, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Modificările au fost contestate vehement de preşedintele Traian Băsescu, care a spus că acestea sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie”, precum DNA sau ANI.

Reacţia lui Băsescu nu a fost singulară. Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, susţinea că, în urma modificărilor, „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Şi CSM a criticat modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a susţinut însă că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, precum şi reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale au criticat, de asemenea, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Vești bune pentru clienții din România: magazinul cu produse de 5 lei la raft se extinde în țară
Capital.ro
Marele actor de care România s-a despărțit în lacrimi. A fost cel mai îndrăgit. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Ce poate face, de fapt, un preşedinte, în România? Planul lui George Simion dacă ajunge la conducerea ţării
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Bani făcuți fără mari bătăi de cap. Sfatul de aur dat de un specialist
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț oficial al Băncii Centrale Europene (BCE). Ce se întâmplă cu aceste bancnote EURO
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
ULTIMA ORA! SUA a scos România din programul Visa Waive / Decizia majoră luată de Homeland Security Department în plin scurtin electoral
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele