STUDIU. Apa îmbuteliată provoacă diabet, boli de inimă şi chiar cancer

Lucruri îngrozitoare au ieşit la lumină după ce nişte cercetători germani au făcut nişte studii asupra apei îmbuteliate. Specialiștii afirmă că au descoperit aproape 25.000 de substanțe chimice într-o singură sticlă. Ceea ce este și mai crunt este faptul că aceste substanțe chimice nu fac altceva decât să imite efectele pe care le au produsele farmaceutice asupra organismului nostru.
Iulian Tudor
17 ian. 2014, 11:49
STUDIU. Apa îmbuteliată provoacă diabet, boli de inimă şi chiar cancer

Studiul a fost realizat în două etape, scie unica.ro. În prima parte a testului, oamenii de știință au examinat 18 sticle de apă din întreaga lume și, în paralel, au testat și apa de la robinet.

Rezultatul a scos la iveală faptul că în apa îmbuteliată există elemente care au interferat cu două tipuri de receptori hormonali-estrogeni și androgeni-într-o proporție cuprinsă în 60 şi 90%.

Suprinzător sau nu, apa de la robinet a trecut testul, fără a fi descoperit niciun element nociv pentru organismul uman.

În etapa cu numărul 2, oamenii de știință au investigat și mai în detaliu și atunci au descoperit prezența celor 24.500 de substanțe chimice în apa îmbuteliată.

Fără să ni se prezinte exact numele bombelor pe care le bem, specialiștii susțin că aceste substanțe pot provoca boli grave precum diabet, boli de inimă, infertilitate sau cancer.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Cine este milionarul misterios care l-a împrumutat pe Nicușor Dan. Cum a ajuns să dețină o avere uriașă
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Semaforul intermitent la dreapta te lasă fără permis de conducere. Noile reguli din Codul Rutier
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Naomi Osaka a văzut gestul făcut de Sorana Cîrstea și nu s-a abținut. Schimb de replici între cele două, în turul 2 la Australian Open
MediaFlux
Întâlnire de ultimă oră Trump – Zelenski, la Davos. Liderul ucrainean s-a răzgândit brusc
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day