BUTE-PASCAL: Presa canadiană îl face KO pe Lucian Bute

BUTE-PASCAL: Pugilistul Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea, disputat, duminică dimineaţă, la Centre Bell din Montreal.
Daniel Spătaru
19 ian. 2014, 08:04
BUTE-PASCAL: Presa canadiană îl face KO pe Lucian Bute

BUTE-PASCAL: Cea mai cunoscută revistă de specialitate din lume, Ring Magazine, a scris pe marginea meciului dintre Jean Pascal şi Lucian Bute. „Pascal l-a dominat pe Bute în drumul spre o victorie la puncte, venită în unanimitate.

Pascal l-a dominat pe un Bute apatic prin rafalele sale feroce care şi-au atins în multe rînduri ţinta, cu predilecţie zona ochilor. Nici un luptător nu a fost însă grav rănit sau trimis la podea. Bute a fost inexplicabil de ezitant de-a lungul luptei, aşa cum colţul său i-a spus tîrziu să forţeze.

Cea mai bună repriză a fost ultima, în care a descărcat zeci de pumni, într-un efort susţinut, forţînd KO-ul, dar prea tîrziu”.

BUTE-PASCAL: „Fanii canadieni nu mai vor revanşa. A fost o luptă plictisitoare”

„Într-unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale, fostul campion mondial IBF la supermijlocie a fost bătut zdravăn de Jean Pascal. Bute parcă a avut mîinile legate pînă în repriza a 12-a, cînd abia atunci a uitat frica faţă de Pascal”, a notat site-ul boxing news 24, specializat exclusiv pe box.

„După luptă Bute a mărturisit că vrea revanşa, dar nu cred că fanii ar fi interesaţi avînd în vedere cît de plictisitoare a fost lupta.Pascal se poate gîndi la Adonis Stevenson sau la Serghei Kovalev, lupte care l-ar aduce în atenţia tuturor”, e părerea semnatarului articolului, Allan Fox. „Ca în toate luptele sale de pînă acum, Pascal şi-a terminat gazul după runda a 9-a, dar Bute n-a reuşit să profite”.

BUTE-PASCAL. Montreal Gazette îl face praf pe Bute: „Trebuia trezit înainte să intre în ring”

„Poate că Lucian Bute nu a aflat, cineva să-l anunţe. Meciul a fost programat sîmbătă noaptea, dar nu a apărut în ring. Poate că atunci cînd se pregătea în vestiar, unul dintre oamenii din staff ar fi trebuit să-i dea una peste cap să-l trezească”, au notat jurnaliştii de la Montreal Gazette.

BUTE-PASCAL: Sunt dezamăgit, m-am pregătit bine

„Sunt dezamăgit, eram încrezător şi m-am pregătit bine. Am fost ezitant, dar la final mi-am dat drumul la braţe”, a declarat Lucian Bute.

„Jean Pascal a fost mai bun şi îl felicit. Ne aşteptam să fie agresiv, dar m-a surprins puţin. Am fost ezitant şi am plătit”, a adăugat pugilistul român.

Antrenorul Stephan Larouche a afirmat că Jean Pascal a luptat mai bine în câteva rânduri. „Nu este o zi bună pentru noi. Jean a fost mai bun de câteva ori. Lucian a avut o presiune ezitantă, şi-a găsit cu greu ritmul”, a spus Larouche.

Potrivit presei canadiene, după meci Bute a spus că vrea revanşa, conform unei clauze din contract, însă Pascal nu a părut interesat, canadianul afirmând că vrea să lupte cu cei mai bun pugilişti ai categoriei sale şi a evocat în acest sens numele lui Carl Froch.

Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze cu Jean Pascal la 25 mai 2013, dar meciul a fost amânat pentru 18 ianuarie, după ce pugilistul român a fost operat.

Bute (31-1, 24 KO) a pierdut în mai 2012 centura IBF la supermijlocie şi a mai luptat într-un singur meci, cu rusul Denis Gracev, în noiembrie 2012.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT