SENTIMENTUL de dimineaţă: Cât de dezamăgite vor fi bursele de refuzul ofertei creditorilor Greciei

Ceea ce ieri ar fi putut doar o „scădere profilactică“, preventivă, pe bursele europene, astăzi ar putea deveni o corecţie semnificativă. Ameninţările nerealizate  de ieri se pot adeveri mai puternic azi. Ieri  acţiunile băncilor europene creşteau exuberant, preluând zvonul că acordul dintre creditorii Greciei şi Guvernul elen este ca şi încheiat. O fi fost, dar miniştrilor de finanţe din Euroland nu le-a plăcut.
Adrian N. Ionescu
24 ian. 2012, 07:40
SENTIMENTUL de dimineaţă: Cât de dezamăgite vor fi bursele de refuzul ofertei creditorilor Greciei

Ca urmare, bursele ar urma să corecteze nu numai avansul luat săptămâna trecută ci şi exuberanţa de ieri.

 

 

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), optimismul a fost întreţinut şi de argumentul local al competiţiei pentru acumularea de acţiuni ale societăţilor de investiţii financiare (SIF). Este legală acum concentrarea a 5% din acţiunile unei SIF în conturile unui singur acţionar sau grup de acţionari care investesc împreună. Dar indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, arată că acţiunile SIF-urilor s-au tot scumpita anul acesta. Astăzi vom vedea dacă scumpirea va mai conveni sau nu investitorilor, indiferent de circumstanţele externe.

 

 

Miniştrii de finanţe ai Zonei Euro au respins azi noapte o ofertă făcută de către deţinătorii de obligaţiuni greceşti, în cadrul negocierilor menite să ajute la restructurarea datoriilor Greciei. Negociatorii au fost trimişi înapoi la discuţii, deşi creditorii spuseseră că au ajuns la limita posibilităţilor de a accepta noi pierderi.

 

 

 

Pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale indicilor bursieri ai lumii) au coborât sub zero de îndată ce Reuters a răspândit vestea. Pariază prudent pe scăderi nu foarte periculoase pentru câştigurile anterioare, dar sentimentul este negativ.

 

 

Şi la Bucureşti, aşa cum spuneam şi ieri, indicii sunt pe verde în acest an, inclusiv BET- FI, cel mai nervos şi mai sensibil (vedem mai jos de ce) şi deci mai analizat de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Investitorii ar putea fi tentaţi să mai tempereze pretențiile vânzătorilor, poate chiar înainte să se ajungă la următorul prag tehnic de rezistență la creștere (v. explicaţii despre termenii tehnici în capitolul DIDACTICE de mai jos).

 

 

„Suntem deja în proximitatea nivelului prevăzut de 21.500 puncte (al indicelui BET FI, pragul de rezistență, n.r.), unde s-ar putea să vedem temporare reacţii negative sau măcar stabilizări“, scria, ieri de dimineaţă, Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities, în raportul său sătptămânal. În cele din urmă, SIF-urile vor urca până la 23.000 de puncte, estimează analistul, dar vom vedea cât de întârziat va fi astăzi acest urcuş.

 

 

Pe de altă parte, din ameninţarea scăderilor profunde se va lovi, în timp,  de pragul de siguranţă (suportul) identificat la 17.800 puncte, „însă avem şi un suport apropiat, la 19.250 puncte“, mai spune Dan Rusu. Mai multe amănunte despre previziunile analiştilor privind pieţele financiare în această săptămână în articolul…

Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână, potrivit analiştilor. Articolul este scris cu ajutorul rapoartelor  săptămânale ale caselor de brokeraj BT Securitites şi SSIF Broker Cluj Napoca.

 

 

De asemeni, sinteza oportunităţilor de ştiri care ar putea influenţa pieţele este disponibilă în articolul… Protestele Europei şi PIB-ul Americii. Ştirile care mişcă pieţele lumii

 

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce egalul Craiovei cu Getafe este de fapt o victorie. Ce l-a impresionat pe Ștefan Beldie în meciul cu spaniolii
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 16 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Mariei Roxana, una dintre victimele tragediei din Vâlcea. Tânăra de 18 ani a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT